Principiile autenticităţii textului scripturistic din provenienţă patristică

 

În operele patristice există mai multe situaţii în care un anumit autor citează din Sf.Scriptură, situaţii care trebuie analizate, diferenţiate şi gradate, pentru ca textul scripturistic iniţial să fie scos în evidenţă nealterat. Diferenţierea citatelor scripturistice se face după anumiţi factori prin care se oferă certitudinea citării exacte din Sfânta Scriptură, cum ar fi,

I.                   În primul rând:

1.      punctarea exactă a sursei biblice şi a autorului în momentul citării; (ex. Sf. vasile cel Mare atribui de cele mai multe ori citatul folosit agiografului său, astfel încât putem să avem repere isagogice atât despre carte cât şi despre autor, un exemplu în acest sens poate fi textul scripturistic folosit de Sf. Vasile din începutul Epistolei către Efeseni prin care se pot determina anumite adaosuri la textul iniţial, Sf.Vasile nu menţionează sintagma ἐν Ἐφέσῳ)

2.      confirmarea formulării într-un comentariu sau omilie subsecventă citării scripturistice a citatului biblic folosit de un Sf. Părinte; (ex.: În lucrările sale Omilii la Hexaemero şi Omilii la Psalmi, Sf. Vasile cel Mare începe fiecare omilie de la citatul scripturistic, repetându-l de fiecare dată cu aceeaşi acurateţe, astfel citatul reprezintă ipoteza iar omilia dezvoltarea lui teologică și critică)

3.      evidenţierea de către Sf. Părinte a unor lecţiuni de text cunoscute încă din vremea sa, pe care le descoperă în citarea scripturistică. Astfel, opera unui Sf. Părinte devine dovadă a existenţei surselor multiple încă din timpul său (ex. Sf Vasile cel Mare în Omiilii la Hexaemeron precizează existenţa unei alte variante în anumite manuscrise la textul Fc.1: 6, arătând atât sursa grecească cât şi varianta evreiască a textului “În multe copii ale Scripturii este adăugat acest text: Şi s-a adunat apa cea de sub cer în adunările lor şi s-a arătat uscatul.Aceste cuvinte nu le au nici ceilalţi tălmăcitori ai Scripturii şi se pare nici textul ebraic nu le are. Într-adevăr, pare de prisos ca după ce Scriptura a spus Şi s-a făcut asa, sp se mai istoriseacă aceleaşi fapte. Cele mai multe copii ale Scripturii au lângă acest text un obel, iar obelul arată că textul acesta este neautentic”);

4.      paralelele sinoptice dintre comentariile la evanghelii, în care se diferenţează variantele de text din cele două cărţi comparate (ex. În Epistola 236, II către Amfilohie, Sf. Vasile cel Mare compară cele două citate de la Mt.24:36 şi Mc.13:32 de unde aflăm că pe timpul lui Vasile cel Mare textul din Mt. 24:36 nu conţinea, în anumite variante, sintagma οὐδὲ ὁ υἱός.

5.      folosirea multiplă şi exactă a textului scripturistic uzitat de fiecare dată într-un comentariu, omilie, sau lucrare polemică;

6.      reproduceri vechi ale operelor Sfinţilor Părinţi, care au rămas fidele şi nealterate faţă de textul patristic iniţial, şi sunt în concordanţă cu textul scripturistic;

7.      diferenţierea caracterului şi importanţei operei Sf. Părinţi, operele magistrale posedând o mai mare acurateţe a exprimării citatului scripturistic.

II. În al doilea rând, critica textuală ne înteamnă să luăm în considerare pasajele patristice în care un autor citează acelaşi verset, dar nu în întregime şi cu mici diferenţe. Aceste pasaje necesită cercetare pentru a nu reprezenta greşeala personală a unui copist al manuscriselor acelui autor sau citarea personală într-o formă aletrată. (ex. a se vedea întreaga tradiţie a numeroaselor manuscrise şi traduceri ale operei Sf. Vasile cel Mare: Paul Jonathan Fedwick, Bibliotheca Basiliana Universalis, Brepols-Turnhout, 1996.), Tot în această categorie putem încadra citatele scripturistice din textele patristice care reflectă mai mult oralitatea lucrării şi acurateţe verbală.

III. În al treilea rând putem folosi, pentru determinarea textului original al Scripturii, citatele care apar în mod diferit în aceeaşi operă, necesitând un studiu asiduu asupra originii şi răspândiriilor , care ar putea reflecta, fie o citare din memorie a textului biblic, fie o adaptare a citatului într-un anumit context nou, sau faptul că Sf. Părinte a folosit mai multe variante de text, dar fără să noteze sursa. Poate reprezenta o eroare de copiere a manuscrisului în decursul timpului.

IV. O altă dovadă, foarte importantă pentru determinarea textului biblic din surse patristice, este reprezentată de traducerile contemporane scrierilor patristice în alte limbi, precum: coptă, siriacă, latină etc.

Autenticitatea textului scripturistic se află în strânsă legătură cu textul patristic, iar veridicitatea celui din urmă reprezintă temelia autentificării manuscriselor biblice, în sensul în care ambele sunt cercetate după principiile enumerate anterior, astfel încât deosebirea şi dezvoltarea textului scripturistic trebuie urmărite în contextul patristic.

Bibliografie: Bruce Manning Metzger, The Text of the New Testament: Its Transmission, Coruption and Restoration, 3^rd edition, New York and Oxford: Oxford University Press, 1992, pag.86-88, Barbara Aland The Text of the New Testament: An Introduction to the Critical Editions and to the Theory and Practice of Modern Textual Criticism, trans. by Erroll F. Rhodes, 2^nd  edition, Grand Rapids: Eerdmans, 1989, pag. 166-169, M.Jack Suggs The Use of the Patristic Evidence in the Search for a Primitive New Testament Text, in New Testament Studies, 1957-1958, pag.139-147, Bart D. Ehrman The Text of the New Testament in Contemporary Research: Essays on the Status Quaestionis, Wm. B. Eerdmans Publishing, 1995, pag.191, Léon Vaganay, Christian-Bernard Amphoux, Jenny Heimerdinger  An introduction to New Testament textual criticism, trad. Jenny Heimerdinger, Cambridge University Press, 1991, pag.46, Paul D. Wegner, A Student's Guide to Textual Criticism of the Bible: Its History, Methods & Results, InterVarsity Press, 2006, pag.233, J.M. Bebb, Evidence of the Early Versions and Patristic Quotations on the Text of the Books of the New Testament, in Sudia Biblica et Ecclesiastica, II, Oxford, 1890, pag.195-240