De multe ori discursul antropologic aplicat la predicile noastre pornește de la etimologia cuvântului ἄνθρωπος anthropos-om. Această etimologie este convertită în motiv teologic, iar pasajul din Luca 13:12 devine dovadă pentru marea criză antropologică a împletirii umanității cu lumea telurică, a reductibilității ei la condiția josnică, de unde rezultă și poziția femeii în fața dumnezeirii lui Hristos. Astfel, femeia gârbovă devine imaginea unei eventuale crize antropologice, criza unei distrugeri a relației cu divinitatea, interpretată de mulți ca o relație vizuală (trebuie să te uiți în sus ca să îl vezi pe Dumnezeu). În interpretarea acestei posibile etimologii ființa umană decăzută nu mai poate fi numită OM, drept urmare poziția sa neomenească o transformă într-o ființă pământească, inferioară, telurică. Drept urmare, Hristos îi restabilește poziția verticală, o înomenește, o face din nou ἄνθρωπος ANTHROPOS.
Dacă avem o criză antropologică este pentru că există asemenea interpretări, nu că ele ar fi rele de la sine, ci pentru că antropologia evangheliilor, împletită cu hristologia, nu se rezumă la transformarea unei femei gârbove în astrolog, vocația mesianică depășește această percepție reducționistă a poziției ghicitorului în stele.
Există mai multe presupuse etimologii ale cuvântului ἅνθρωπος ANTHROPOS, din care vom lua pe cele mai importante. Să luăm pe rând fiecare interpretare:
1. ἄνθρωπος ANTHROPOS: prima etimologie, care este cea mai răspândită dintre toate este: ἀνήρ (“bărbat”) + ὤψ (“față, înfățișare”), ceea ce ar însemna că Omul este cel ce are înfățișare de bărbat. Ca să susținem însă această etimologie, cu toate că ea se găsește în foarte multe dicționare etimologice (a se vedea: E. Boisacq, Chantraine, Hofmann) ar trebui să reconsiderăm studiile feministe, iar estetica feminină nu ar mai fi un subiect așa interesant pentru bărbați. Însă problema nu este de semnificație ci este o probleme de respectare a legilor fonetice. Nu se poate explica apariția lui θ theta în acest cuvânt și disimilarea lui δ delta. Cu toate acestea, în lipsa unei etimologii mai bune, dicționarele au adoptat-o ca pe o fiică vitregă. Noi nu putem să spunem în acest context că femeia gârbovă din Evanghelie a devenit anthropos deoarece textul nu ne spune nimic de o posibilă schimbare la înfățișării ei.
2. ἄνθρωπος ANTHROPOS. A doua etimologie, care nu este acceptată de niciun dicționar etimologic, dar este pomenită de unele ca o veche teorie, este cea despre care vorbeam: ἄνθρωπος ANTHROPOS are ca etimologie prepoziția ἀνα (“în sus, de jos în sus”) și verbul τρωπάω (“a întoarce, a roti, a îndrepta”), ceea ce înseamnă că omul este cel întors, îndreptat în sus, de unde vine ideea de cel ce privește în sus, cele ce este vertical, cu o poziție verticală. Această teorie este amintită de Emile Boismacq în dicționarul său și este susținută de dicționarele etimologice din secolul al XV-lea, precum: cel din 1499 Ετυμολογικόν μέγα κατά αλφάβητον πάνυ ωφέλιμον. Această teorie păcătuiește în mai multe aspecte, în primul rând nu avem exemple în care să fie posibilă elidarea unei vocale înaintea unei consoane, regulă aplicată la un eventual cuvânt ἅντρωπος, mai mult nu există exemple etimologice în care dentala τ TAU să devină θ Theta, iar contextul literar nu ne dă posibilitatea să interpretăm în acest fel etimologia cuvântului. Argumentarea teologică ce are la bază această etimologie este pură speculație.
3. ἄνθρωπος ANTHROPOS: În anul 2007, cercetătorul Romain Garnier în articolul său Nouvelles réflexions étymologiques autour du grec ἄνθρωπος » publicat în Bulletin de la Société de Linguistique de Paris, demonstra științific și nu speculativ etimologia cuvântului propus spre analiză. Acest articol, se pare, nu a fost încă asimilat de cercetarea teologică, dar mai ales de cea antropologică.
Cercetătorul francez, după ce semnala
vechea interpretarea a etimologiei, cea redată de noi la punctul 1 (de cea de-a
doua etimologie nici nu se amintește, fiind considerată sub nivelul cercetării
științifice), afirmă că ἄνθρωπος anthropos este în mod evident un compus al cuvântului micenian a-to-ro-qo- ἄνθρωkwος (fapt susținut și de Piere Chantraine în dicționarul său), care la
rândul său reflecă un cuvânt proto-indo-european: ndh-r-e-h3kw-o
care însemna inferior, situat pe pământ, « inférieur, qui se
trouve sur terre » de unde avem și înțelesul de pământean.
Acest fapt este susținut și de existența unui adjectiv care s-a substantivizat
și care desemna această ființă ἄνθρωkwος anthrokwos, care indica poziția în
spațiu a acestei ființe și însemna, spre surprinderea argumentatorilor
etimologie secundare, îndreptat în jos, inferior,
pământesc « tourné vers le
bas, inférieur, terrien ». Romain Garnier adduce un
întreg dosar semantic, literar, fonetic, arheologic, revocând vechea etimologice.
El demonstrează că termenul ἄνθρωπος anthropos funcționează mai mult ca
un clasificator, desemnând omul ca o clasă, și nu este un compus al termenului ἀνήρ (“bărbat”), deoarece acesta arată o
ființă “puternică prin natură, razboinică.” Opusă lui ἄνθρωπος anthropos care înseamnă un om comun. Termenul ἄνθρωπος anthropos era folosit pentru a face diferență între zei și ființele umane create,
care le erau inferioare, și pentru a desemna mortalitatea și viața inferioară
terestră. Același înțeles etimologic îl are și cuvântul latinesc: homo, hominis - pământean (cf. Etymological Dictionary of Latin,ed. Leiden)
Această etimologie nu dinstruge antropologia ci o nuanțează. Citatul din Facere 1:26 ,,Să facem om după chipul Nostru, devine mult mai dramatic: Dumnezeu decide să creeze o ființă care ontologic este inferioară lui Dumnezeu, dar această dramă se transformă în mântuire când, tot Dumnezeu decide să se întrupeze în această stare de inferioritate, de ANTHROPOS. Posibila criză antropologică a femeii gârbove se transformă în miracol antropologic deoarece Fiul lui Dumnezeu se află și El în această stare de inferioritate, de anthropos. Femeia nu avea nevoie să se uite în sus la cer către un Dumnezeu transcendent deoarece Acela se afla chiar lângă ea.
Un comentariu:
Felicitări pentru articol.
Aș putea adăuga amănuntul că deși anthropos-ul este clasificat într-o stare ontologică opusă, inferioară Ființei Divine,totuși, omul se vede depășit de acea parte incognoscibilă din el, pe care o asumă, sau, poate, ea este cea care îl asumă și îl depășește în același timp. În acest fel, antiteza ființă inferioar/ființă superioară este depășită prin Iisus Hristos, îndumnezeitorul firii umane, deci Cel în care se realizează anularea oricărei distante de separației între om și Dumnezeu (fără ca firile să se anuleze reciproc, sau să se confunde).
Trimiteți un comentariu