Sf. Ioan Gură de Aur și textul biblic. Autenticitate și neautenticitate In. 7:1

In 7:1:

Acest pasaj, ridică mai multe probleme mult mai mari[1], dar în același timp unicitatea lui în literatura patristică este descoperită numai în Comentariul hrisostomic la Evanghelia după Ioan. Aici imaginea redată de Sf. Ioan Gură de Aur este complet diferită față de alte comentarii patristice și chiar moderne, motivul principal fiind sursa textuală de la care pornește omilia.

Prima problemă o identificăm prin critica textuală a textului biblic de proveniență patristică asupra textului din In 7:1, redat de către Sf. Ioan Hrisostom, dar alterat de către copiști. În omilia 48 din Comentariul ioaneic, citatul inițial de la care pornește comentariul a suferit în timp coruperi puternice. În primul rând citarea de la care pornește omilia 48 nu este identic cu cel pe care Sf. Ioan Hrisostom îl uzitează în comentariu, mai mult comentariul la acest pasaj ne va demonstra că Sf. Ioan nici măcar nu a cunoscut o variantă de text precum este redată de unele manuscrise în citatul din începutul omiliei. Sf. Ioan reia citatul în interiorul comentariului, dar de această dată identificăm varianta autentică uzitată de Sf. Ioan Hrisostom și nu de către copiștii ulteriori. Citatul pe care îl redau copiștii la începutul omiliei este: Καὶ περιεπάτει ὁ Ἰησοῦς μετὰ ταῦτα ἐν τῇ Γαλιλαίᾳ· οὐ γὰρ ἤθελεν ἐν τῇ Ἰουδαίᾳ περιπατεῖν, ὅτι ἐζήτουν αὐτὸν οἱ Ἰουδαῖοι ἀποκτεῖναι | Și după acestea, umbla Iisus în Galileea, căci nu voia să umble în Iudeea, pentru că Iudeii căutau să-L omoare (In. 7:1). Însă, singurul text, de la care și pornește comentariul hrisostomic este: Καὶ περιεπάτει ὁ Ἰησοῦς μετὰ ταῦτα ἐν τῇ Γαλιλαίᾳ· οὐ γὰρ εἶχεν ἐξουσίαν ἐν τῇ Ἰουδαίᾳ περιπατεῖν, ὅτι ἐζήτουν αὐτὸν οἱ Ἰουδαῖοι ἀποκτεῖναι | Și după acestea, umbla Iisus în Galileea, căci nu avea putere (autoritate) să umble în Iudeea, pentru că Iudeii căutau să-L omoare (In. 7:1).

Înainte de a demonstra principiul pe care l-am amintit la început trebuie să vedem de unde a împrumutat Sf. Ioan Hrisostom acest citat, ce surse a folosit și cât de răspândite erau aceste surse.

Critica textuală indică pentru acest pasaj două lecțiuni biblice[2]. Prima lecțiune este: οὐ γὰρ ἤθελεν ἐν τῇ Ἰουδαίᾳ περιπατεῖν | căci nu voia să umble în Iudeea. Această lecțiune este susținută de majoritatea manuscriselor biblice: P^{66, 77}, Codex Sinaiticus, Vaticanus, Ephraemi, Bezae Catabrigiensis, L, D, Δ, Θ, Ψ, 33, de unele traduceri vechi precum: it^{aur,c,d,e,f,g,} vg, syr^{s,p,h, pal}, cop^{sa, pho, ach2}, eth, geo, slavă, cât și de unii Sf. Părinți: Sf. Vasile cel Mare și Ps-Iustin.

Cea de-a doua lecțiune este susținută de Codex Washintonianus (sec. IV-V), de câteva traduceri în ita,^{a,b,ff2,l, r1,} syr^c, cât și de Sf. Ioan Gură de Aur și Fericitul Augustin. Cercetătorii s-au împărțit în două tabere, unii au susținut, datorită numeroaselor dovezi externe, prima varianta, dar unii au susținut a doua variantă, aplicând principiul             Lectio difficilior potior cea mai dificilă lecțiune este cea mai puternică, și implicit și cea autentică. Bruce Metzger, și mulți alții consideră că această lecțiune ar trebui considerată cea originală. C.K.Barrett[3] oferă chiar mai multe argumente pentru această lecțiune: a. răspândirea atât de vastă a variantei, ceea ce ar fi fost imposibil pentru o emendare locală; b. nu putem să explicăm această lecțiune ca fiind o eroare sau o alterare voluntară sau involuntară a textului; c. trecerea de la lecțiunea εἶχεν ἐξουσίαν la ἤθελεν este mult mai ușor de explicat, decât invers d. expresia εἶχεν ἐξουσίαν este precum vom arăta o expresie ioaneică.

Cele două lecțiuni ridică însă o problemă de hermeneutică și o problemă doctrinară, dacă acceptăm prima variantă rezultă că Iisus prin propria Sa voință a ales să nu călătorească prin Iudeea, deși putea să facă acest lucru dacă ar fi dorit, iar dacă acceptăm a doua lecțiune înseamnă că Iisus nu putea să umbre prin Iudeea chiar dacă și-ar fi dorit.

Termenul de ἐξουσία, ας, ἡ; Ebr. מֶמְשָׁלָה, Lat. potestatis: desemnează în Evanghelia după Ioan mai multe realități[4]. Pe lângă sensurile de capacitate sau puterea pe care o oferă Dumnezeu creştinilor (puterea de a deveni fraţi întru Hristos, fiind născuţi de la Dumnezeu prin aceeaşi credinţă la o nouă viaţă): termen, cu aplicabilitate hristologică, est redat cu sensul de: puterea absolută, autoritate absolută (atribut divin care desemnează posibilitatea de acţiune liberă şi absolută specifică dumnezeirii care este şi izvorul acesteia): καὶ ἐξουσίαν ἔδωκεν αὐτῷ κρίσιν ποιεῖν, ὅτι υἱὸς ἀνθρώπου ἐστίν şi I-a dat putere să facă judecată, pentru că este Fiul Omului In. 5:27; ἐξουσίαν ἔχω θεῖναι αὐτήν, καὶ ἐξουσίαν ἔχω πάλιν λαβεῖν αὐτήν· ταύτην τὴν ἐντολὴν ἔλαβον παρὰ τοῦ πατρός μου putere am Eu ca să-l pun şi putere am iarăşi ca să-l iau; această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu In. 10:18; καθὼς ἔδωκας αὐτῷ ἐξουσίαν πάσης σαρκός, ἵνα πᾶν ὃ δέδωκας αὐτῷ δώσῃ αὐτοῖς ζωὴν αἰώνιον precum I-ai dat putere peste tot trupul, ca tot ce i-ai dat Lui să le dea lor viaţă veşnică In. 17:2. Însă acest lucru ridică o problemă: a spune că Hristos nu a  avut putere, autoritate sau control asupra propriei Sale vieți este o idee contrară, nu numai Evangheliei, ci și creștinismului.

Cu toate acestea varianta pe care o folosește Sf. Ioan Hrisostom este: οὐ γὰρ εἶχεν ἐξουσίαν ἐν τῇ Ἰουδαίᾳ περιπατεῖν | căci nu avea putere (autoritate) să umble în Iudeea. Termenul de ἐξουσία este termenul principal în jurul căruia pivotează întregul comentariu asupra acestui pasaj, mai mult o parte considerabilă din omilia 48 este dedicată interpretării acestui termen.

Sf. Ioan Hrisostom mirat de afirmația făcută de Ev. Ioan, se întreabă: Τί λέγεις, ὦ μακάριε Ἰωάννη; Οὐκ εἶχεν ἐξουσίαν ὁ δυνηθεὶς πάντα ὅσα ἠθέλησεν; ὁ εἰπὼν, Τίνα ζητεῖτε, καὶ ῥίψας αὐτοὺς εἰς τὰ ὀπίσω; ὁ παρὼν καὶ μὴ ὁρώμενος, οὗτος οὐκ εἶχεν ἐξουσίαν; | Ce spui, fericite Ioane? Nu avea putere cel ce a putut să le facă pe toate câte le-a vrut? Cel ce a zis: Pe cine căutați, și i-a aruncat pe ei înapoi? Cel ce este prezent fără să fie văzut, Acesta nu a avut putere? Din abordarea Sf. Ioan Hrisostom, rezultă clar că singura lecțiune cunoscută este cea prezentată, altă lecțiune fiind contrară textului, cu toate că citatul din incipitul omiliei este alterat. În perspectiva hrisostomică abordare nu rămâne la nivelul unei exegeze ci ea primește chiar o valență de interpretare doctrinară. Din perspectivă exegetică simpla abordare a acestui pasaj reprezintă o contradicție în structura discursivă a pasajului ioaneic, deoarece în același capitol Iisus este prezentat la Templu. Astfel, Sf. Ioan Hrisostom se întreabă: Dar cum mai apoi, trecând prin mijlocul lor, în mijlocul Templului, în mijlocul sărbătorii, pe când se ținea adunarea, unde erau prezenți și ucigașii [Lui], a vorbit acele lucruri, care să-i înfurie și mai mult[5]. Exegeza Sf. Ioan Hrisostom depășește sturctura de interpretare narativă plasând problema la nivel doctrinar. Cu toate acestea se întreabă: Τίνα δή ἐστι ταῦτα τὰ αἰνίγματα;| Ce este această engigmă? Sf. Ioan folosește acest termen nu pentru a desemna o abordare alegorică asupra unei structuri de limbaj criptic folosit în discursul evanghelistului, ci chiar opusul acesteia. Evanghelistul Ioan folosește, în concepția Sf. Ioan Gură de Aur, exprimarea οὐ γὰρ εἶχεν ἐξουσίαν ἐν τῇ Ἰουδαίᾳ περιπατεῖν | căci nu avea putere (autoritate) să umble în Iudeea, nu pentru a încifra un mesaj, ci pentru a arăta în mod clar că uneori Evanghelistul vorbește despre divinitatea lui Hristos, iar alte ori vorbește despre omenitatea sa: Căci, când spune că nu are putere, vorbește despre Om, făcându-le pe toate și omenește, dar când spune că a stat în mijlocul lor și nu l-au prins pe El, descoperea deplin puterea dumnezeiirii. Căci a și fugit precum un om, dar se descoperă precum un Dumnezeu, adeverindu-le pe amândouă.[6]

Prin această interpretare Sf. Ioan Hrisostom arată că, potrivit celor două firi, Hristos are duble însușiri naturale ale celor două: două voințe naturale, cea dumnezeiască și cea omenească, două activități naturale, cea dumnezeiască și cea omenească, doi liberi arbitri naturali, cât și înțelepciune și cunoștiință atât dumnezeiască cât și omenească. Sf. Ioan Hrisostom arată acest caracter dogmatic al argumentului său: Faptul că nu a este prins deși era în mijlocul celor ce complotau împotriva Lui, a fost o dovadă a naturii invincibile și intangibile a Lui, iar retragerea confirmă și întărește doctrina Întrupării, pentru ca nici Pavel de Samosata, nici Marcion, și nici cei îmbolnăviți de acele lucruri, să nu aibă ce să spună.

---

[1] Acest lucru a fost semnalat încă de: Gordon D. Fee, "The Text of John in Origen and Cyril of Alexandria: A Contribution to Methodology in the Recovery and Analysis of Patristic Citations,", p.  527, n.15.

[2] Bruce M. Metzger, A Textual Commentary on the Greek New Testament, Hendrickson Pub, 2006, pp. 215-216; Philip W. Comfort,  New Testament text and translation commentary.., p. 280.

[3] Barrett, The Gospel According to John,  1978,309-310

[4] Cf. Lance Byron Richey, Roman Imperial Ideology and the Gospel of John, The Catholic Biblical Quarterly Monograph Series 43, Washinton, 2007, pp. 69-82.

[5] Πῶς δὲ καὶ ὕστερον εἰς μέσον αὐτῶν παρελθὼν, ἐν μέσῳ τῷ ἱερῷ, ἐν μέσῃ τῇ ἑορτῇ, συνόδου οὔσης, καὶ τῶν φονώντων παρόντων, διελέγετο ταῦτα, ἃ μᾶλλον αὐτοὺς παρώξυνε;

[6] Ὅταν μὲν γὰρ λέγῃ, ὅτι Ἐξουσίαν οὐκ εἶχεν, ὡς περὶ ἀνθρώπου διαλέγεται, πολλὰ καὶ ἀνθρωπίνως ποιοῦντος· ὅταν δὲ λέγῃ, ὅτι ἐν μέσοις αὐτοῖς εἰστήκει, καὶ οὐ κατεῖχον αὐτὸν, τῆς θεότητος τὴν δύναμιν ἐνδείκνυται δηλονότι. Καὶ γὰρ ἔφευγεν ὡς ἄνθρωπος, καὶ ἐφαίνετο ὡς Θεός·ἀμφότερα ἀληθεύων.