Dacă pasajul precedent a ridicat mai mult probleme traductologice, următorul verset va ridica o problemă de critică textuală. După ce Sf. Pavel îl prezintă pe Avraam ca părinte al neamurilor, trece la evidențierea modelului său de credință, absolută și după edițiile noastre românești, fără implicații raționale, sau mai bine spus o credință supra-rațională.Critica textuală identifică două lecțiuni pentru acest pasaj. Vom prezenta lecțiunile în funcție de popularitatea lor.
Prima lecțiune: Καὶ μὴ ἀσθενήσας τῇ πίστει, οὐ κατενόησεν τὸ ἑαυτοῦ σῶμα ἤδη νενεκρωμένον- ἑκατονταέτης
που ὑπάρχων- καὶ τὴν νέκρωσιν τῆς μήτρας Σάρρας. Traducerea: Şi neslăbind în credinţa, nu s-a uitat la trupul său cel amorțit (îmbătrânit), căci era aproape de o sută de ani, şi nici la amorțirea pântecelui Sarrei.
Această lecțiune apare prima dată în Codex Claramontanus din secolul al VI-lea și în încă trei manuscrise din secolul al IX-lea, Codex F, G și Ψ. Această lecțiune a fost preluată de către Textul Receptus, și implicit prin acesta de toate traducerile românești. Redarea pasajului sub formă negativă- nu s-a uitat la trupul său- înlătură orice raportare a lui Avraam la realitate, făcând din Avraam modelul proverbului de origine nonbiblică și pseudo-creștină: Crede și nu cerceta. Tradus în acest mod lupta interioară a lui Avraam a fost simplă și implicit transpusă prin termenii ignorării realității exterioare. Suprimând această luptă suprimăm și orice prosibilitate de a aduce deznădejde în acest exemplu. Purificăm exemplu de orice conotație negativă prin însăși negarea lui. Acesta a fost scopul manuscriselor evidențiate.
A doua lecțiune prezintă exemplul din celălalt punct de vedere: καὶ μὴ ἀσθενήσας τῇ πίστει κατενόησεν τὸ ἑαυτοῦ σῶμα [ἤδη] νενεκρωμένον, ἑκατονταετής
που ὑπάρχων, καὶ τὴν νέκρωσιν τῆς μήτρας Σάρρας.Traducerea Şi neslăbind în credinţa, s-a uitat la trupul său cel amorțit , -căci era aproape de o sută de ani-, şi la amorțirea
pântecelui Sarrei. Această lecțiune este atestată de cele mai importante manuscrise păstrate sub forma de codex: Sinaiticus și Vaticanus (secolul al 4-lea), Codex Alexandrinus și Ephremi Rescriptus (secolul al 5-lea), cât și de o serie mare de surse patristice. Această lecțiune ne prezintă un exemplu de credință cu totul dramatic, o luptă spirituală extraordinară, accentuând dramatismul exemplului prin antiteza dintre posibilitatea de a deveni părinte chiar și la o vârstă atât de înaintată și îmbătrânirea trupului. Accentul pus de Sf. Apostol Pavel pe acest exemplu este unul circumflex, tensionat. Avraam nu acceptă mecanic vestea lui Dumnezeu ci se uită la condițiile de posibilitate, la realitățile care nu sunt în concordanță cu promisiunea făcută de Dumnezeu. Dar această perspectivă avraamică nu distruge credința, ci o amplifică. Credinței lui Avraam nu i se poate atribui verbul ἀσθενέω, care înseamnă a fi bolnav, a fi neputincios, a fi slab.
Exemplul Sfântului Pavel este preluat din Facere 17: 17. Însă dramatismul luptei spirituale este mult mai amplificat în acest pasaj, Avraam nu numai că se uită la trupul său, gândindu-se în mintea lui cum este posibil acest lucru, ci și izbucnește în râs: καὶ ἔπεσεν Αβρααμ ἐπὶ πρόσωπον καὶ ἐγέλασεν καὶ εἶπεν ἐν τῇ διανοίᾳ αὐτοῦ λέγων
εἰ τῷ ἑκατονταετεῖ γενήσεται καὶ εἰ Σαρρα ἐνενήκοντα ἐτῶν οὖσα τέξεται și a căzut Avraam cu faţa [la pământ] şi a râs, și a spus zicând în mintea lui: "Oare i se va naște prunc unuia de o sută de ani? Oare va naște Sarra, fiind de nouăzeci de ani?". Pasajul surprinde în termeni extraordinari dramatismul situației. Pentru o traducere modernă este ușor să jonglezi cu negația, s-a uitat sau nu la trupul său, nu e mare lucru. Însă pentru a arăta exemplul de credință Sf. Ap. Pavel folosește termeni antitetici. Același dramatism poate fi văzut și la episodul Bunei-Vestiri.
Exemplul oferit de Sf. Ap. Pavel poate fi aplicat în acest sens la viața fiecăruia. Ar fi fost prea simplu pentru Avraam, și implicit pentru noi, să primească vestea aceasta mecanic, să ignore condițiile de realitate, dar exemplul credinței lui rămâne un reper pentru toți. În acest sens Sf. Ioan Gură de Aur spune:
<<Ai văzut cum Apostolul, arătând piedicile, în acelaşi timp arată şi înalta cugetare a dreptului, care a covârşit totul? „Ceea ce i s-a făgăduit – zice – era mai presus de orice nădejde”, aceasta este prima piedică. Nici n-a mai fost un alt „Avraam”, care să primească un fiu în aşa mod. Cei de după dânsul se uitau la el, pe când el la nimeni decât numai la Dumnezeu, drept care şi zice Apostolul: „împotriva oricărei nădejdi”. Apoi şi trupul lui era „amorţit”, ceea ce ne arată o a doua piedică. Iar după aceea şi „amorţirea pântecelui Sarei”, care era a treia piedică. „Şi nu s-a îndoit, prin necredinţă, de făgăduinţa lui Dumnezeu, ci s-a întărit în credinţă, dând slavă lui Dumnezeu” (4, 20). Dumnezeu nu i-a dat nici o dovadă, şi n-a făcut nici o minune înainte de aceasta, ci cele făgăduite lui erau numai cuvinte; ceea ce nu prea stătea în firea lucrurilor, deoarece amândoi erau bătrâni. Şi totuşi Avraam nu s-a îndoit câtuşi de puţin. Apostolul n-a zis că Avraam n-a crezut, ci că „nu s-a îndoit”, adică n-a stat pe gânduri, n-a ezitat nici măcar o clipă, deşi se aflau atâtea piedici în faţa lui. Din toate acestea noi învăţăm că dacă ne-ar făgădui Dumnezeu mii de lucruri neputincioase nouă, şi noi nu le-am primi, ca fiind mai presus de înţelegerea şi putinţa noastră, acest fapt nu ar fi rezultatul slăbiciunii firii omeneşti, ci al neroziei noastre.>> (traducerea P. S. Teodosie Atanasiu,revizuită şi îngrijită de Cezar Păvălaşcu şi Cristian Untea)
<<Ai văzut cum Apostolul, arătând piedicile, în acelaşi timp arată şi înalta cugetare a dreptului, care a covârşit totul? „Ceea ce i s-a făgăduit – zice – era mai presus de orice nădejde”, aceasta este prima piedică. Nici n-a mai fost un alt „Avraam”, care să primească un fiu în aşa mod. Cei de după dânsul se uitau la el, pe când el la nimeni decât numai la Dumnezeu, drept care şi zice Apostolul: „împotriva oricărei nădejdi”. Apoi şi trupul lui era „amorţit”, ceea ce ne arată o a doua piedică. Iar după aceea şi „amorţirea pântecelui Sarei”, care era a treia piedică. „Şi nu s-a îndoit, prin necredinţă, de făgăduinţa lui Dumnezeu, ci s-a întărit în credinţă, dând slavă lui Dumnezeu” (4, 20). Dumnezeu nu i-a dat nici o dovadă, şi n-a făcut nici o minune înainte de aceasta, ci cele făgăduite lui erau numai cuvinte; ceea ce nu prea stătea în firea lucrurilor, deoarece amândoi erau bătrâni. Şi totuşi Avraam nu s-a îndoit câtuşi de puţin. Apostolul n-a zis că Avraam n-a crezut, ci că „nu s-a îndoit”, adică n-a stat pe gânduri, n-a ezitat nici măcar o clipă, deşi se aflau atâtea piedici în faţa lui. Din toate acestea noi învăţăm că dacă ne-ar făgădui Dumnezeu mii de lucruri neputincioase nouă, şi noi nu le-am primi, ca fiind mai presus de înţelegerea şi putinţa noastră, acest fapt nu ar fi rezultatul slăbiciunii firii omeneşti, ci al neroziei noastre.>> (traducerea P. S. Teodosie Atanasiu,revizuită şi îngrijită de Cezar Păvălaşcu şi Cristian Untea)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu