Romani 4:17. Creație ex nohilo sau preștiința lui Dumnezeu?

În capitolul al 4-lea al epistolei către Romani, Sf. Ap. Pavel folosește o descriere a Dumnezeului care impune nu numai o dificultate traductologică, dar și una exegetică. Prima problemă o poate elucida pe a doua, dar poate, în același timp, să ducă la un lanț istoric de neînțelegeri. Contextul acestui pasaj este dat de exemplul lui Avraam de îndreptare prin credință și de răspunsul prin acest exemplu la problema necesității sau non-necesității circumciziei. Acest verset este împărțit în două: prima parte reprezintă promisiunea făcută lui Avraam de a deveni părinte al multor neamuri, iar a doua parte arată autorul promisiunii și descrierea lui Dumnezeu printr-o sintagmă complexă, care poate fi interpretată fie epistemologic, fie ontologic. Prima parte reprezintă un citat din Facere 17: 5 ,,Te-am pus părinte al multor neamuri" (ὅτι πατέρα πολλῶν ἐθνῶν τέθεικά σε). 

A doua parte a citatului continuă ideea din pasajul vechi-testamentar citat: κατέναντι οὗ ἐπίστευσεν θεοῦ τοῦ ζῳοποιοῦντος τοὺς νεκροὺς καὶ καλοῦντος τὰ μὴ ὄντα ὡς ὄντα. Traducerea acestui pasaj, de multe ori, a plecat, nu de la textul în sine, ci de la concepțiile doctrinare ale traducătorului. 

Biblia de la București 1688 traduce: În preajma lui Dumnezău Căruia au crezut, Celui ce înviază pre morți și cheamă ceale ce nu sînt ca cum ar fi

Biblia de la  Blaj 1795 traduce: înaintea lui Dumnezeu,Căruia ai crezut, Carele înviiază morții și chiiamă ceale ce nu sânt ca cum ar fi;

Noul Testament 1818:  înaintea lui Dumnezeu, căruia a crezut, celui ce înviază morţii, şi cheamă cele ce nu sunt ca cum ar fi.â

Biblia Sinodală 1914:  înaintea lui Dumnezeu căruia ai crezut, celui ce înviează morții și chiamă ceale ce nu sânt ca cum ar fi;

Biblia Cornilescu 1921:  în care a crezut, care înviază morţii, şi care cheamă lucrurile cari nu sînt, ca şi cum ar fi.

Biblia Gala Galaction 1939  impune acestui pasaj creația ex  nihilo, traducând: in care a crezut, adicá, a lui Dumnezeu, care inviaza pe cei mortii și chiamă, la ființă, cele ce încă, nu sunt.

De aici această traducere face carieră în toate edițiile sinodale, până astăzi, cu excepția Bibliei Bartolomeu care diortosește astfel:   în fașa Celui în care a crezut, adică a lui Dumnezeu Cel ce învie morții si pe cele ce nu sunt le cheamă ca și cum ar fi; 

Pasajul ridică două probleme, prima este reprezentată de înțelesul verbului la participiu καλοῦντος(cel ce cheamă), iar a doua de înțelesul sintagmei τὰ μὴ ὄντα ὡς ὄντα, mai ales a conjuncției ὡς (precum) .

Conform traducerilor de mai sus pasajul poate fi interpretat în două feluri: prima interpretare ar reda verbul καλέω ca operă creatoare a lui Dumnezeu, înțeles pe care îl putem identifica în anumite pasaje vechi-testamentare (precum Isaia 41:4; 48:13), această interpretare ar justifica ideea creației ex nihilo și implicit traducerea pasajului prin chiamă, la ființă, cele ce încă, nu sunt. Această traducere ar identifica opera de creație a lui Dumnezeu, atât pe plan material cât și spiritual, ca una care nu necesită o materie preexistentă actului în sine, arătând prin aceasta atotputernicia lui Dumnezeu. Însă, acestă interpretare, cu toate Sf. Ap. Pavel nu este departe de folosirea verbului din perspectivă vechi-tesamentară, nu se potrivește potrivește contextului și argumentării pauline minuțios construite, iar argumentele interne ne arată că scopul acestui pasaj nu este de a demonstra creația ex nihilo, o doctrină care era nevoie să fie demonstrată în acest context. (această interpretare este susținută în mare parte și de J. D. G. Dunn, Word Biblical Commentary : Romans 1-8. Word Biblical Commentary, Dallas, 2002)

A doua interpretare, care se potrivește contextului pe care l-am enunțat la început, redă verbul καλέω prin  a chema, a numi, și se referă la  πολλῶν ἐθνῶν (multor popoare), care cu toate că încă nu existau, Dumnezeu i le promite lui Avraam și le numește ca și cum ele ar exista. Această interpretare este pivotul argumentativ al Apostolului prin care își construiește argumentarea viitoare. Astfel, sintagma τοῦ ζῳοποιοῦντος τοὺς νεκροὺ (Cel ce învie pe cei morți) trebuie luată și înțeleasă împreună cu sintagma καὶ καλοῦντος τὰ μὴ ὄντα ὡς ὄντα (Cel ce cheamă pe cele ce nu sunt  ca și cum ar fi). Prima sintagmă este folosită ca argumet al puterii lui Dumenzeu de a dărui viață, ceea ce Ap. Pavel face în v. 19 prin faptul că demonstrează cum Dumenzeu, prin credință, dăruiește viață trupului amorțit al lui Avraam (τὸ ἑαυτοῦ σῶμα νενεκρωμένον) și amorțirii pântecelui Sarrei ( τὴν νέκρωσιν τῆς μήτρας Σάρρας- νέκρωσις înseamă mai mult decât amorțire, omorâre, moarte, ceea ce justifică interpretarea propusă). Verbul ζῳοποιεω întărește această prespectivă deoarece înseamnă a face viu, a da viață, a învia, putând fi aplicat prin tradiție midrashică, la învierea lui Hristos. Acest verb trimite la două evenimente viitoare: trupul care primește putere de viață, dar și învierea din morți a lui Hristos. Făgăduința lui Dumnezeu se împlinește prin revitalizarea trupului amorțit pentru a deveni părinte al neamurilor. Creștinii, care atunci încă nu existau, sunt numiți de Dumnezeu ca și cum ar fi, ceea ce demonstrează că ei pot fi numiți urmașii lui Avraam, însă numai prin învierea din morți a lui Hristos, și implicit îndreptarea lor se face precum îndreptarea lui Avraam, adică prin credință, iar nu prin fapta Legii.