Mărturia lui Petru din In.6:69. Iisus Fiul lui Dumnezeu sau nu?

Problema sintagmei ὁ υἱὸς τοῦ θεοῦ Fiul lui Dumnezeu în Ev. după Ioan este foarte dezbătută atât de către critica textuală cât și de către exegeza biblică. Unii consideră această sintagmă ca fiind o structură autentică ioaneică, alții o consideră un adaos ulterior, suprapus unor sintagme prin care Ap. Ioan încerca să combată erezia adopțianistă (erzie ce considera că Hristos era Fiu al lui Dumnezeu prin adopție). Drept urmare, după aceștia, Evanghelistul Ioan ar fi evitat să-l desemneze pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu. În acestă dispută putem plasa și cunoscuta mărturie a lui Petru în numele colegiului apostolic din Ioan 6:69: Şi noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu. 

Acest episod reprezintă relatarea ioaneică paralelă versiunii sinoptice care plasează mărturia lui Petru în Cezareea lui Filip. Mărturia lui Petru are, după versiunile manuscriselor biblice, două formulări, prima: καὶ ἡμεῖς πεπιστεύκαμεν καὶ ἐγνώκαμεν ὅτι σὺ εἶ ὁ ἅγιος τοῦ θεοῦ, (Şi noi am crezut, şi am cunoscut, că tu eşti Sfântul lui Dumnezeu)iar a doua: Καὶ ἡμεῖς πεπιστεύκαμεν καὶ ἐγνώκαμεν ὅτι σὺ εἶ ὁ χριστὸς ὁ υἱὸς τοῦ θεοῦ τοῦ ζῶντος (Şi noi am crezut, şi am cunoscut, că tu eşti Hristosul Fiul lui Dumnezeu celui viu).

Prima mărturie este susținută de către cele mai vechi papirusuri și manuscrise, cum ar fi Papirus 75, o copie a evangheliei realizată la doar 100 de ani după redactarea evangheliei. Papyrusul 66, un manuscris din secolul al 2-lea, mai vechi decât P75 are aceeași lecțiune, numai că scribul adaugă și titlul ὁ χριστὸς: ἅγιος τοῦ θεοῦ că tu eşti Hristosul Sfântul lui Dumnezeu).  Aceasă primă mărturie, considerată de către majoritatea criticilor ca fiind autentică este sprijinită, în afară de papyrusuri, și de către codexurile biblice, precum: Codex Sinaiticus, Vaticanus, cât și de unele citări patristice. 

Cu toate acestea, pericolul cel mai mare pentru textul biblic a fost și rămâne și azi procedeul de echivalare a citatelor considerate paralele, ceea ce nu se întâmpla în perioada în care cărțile biblice nu circulau în structura singulară. 

A doua lecțiune, cu care suntem familiarizați datorită preluării acesteia în variantele românești, este mult mai târzie, în jurul sec. al 5-lea, atestată de câteva codexuri și lecționare biblice, și reprezintă adaptări ale pasajului ioneic la Mt. 16:16. Acestea sunt mărturii de credință ale scribilor, și nu este mărturia pe care Sf. Ap. Ioan a consemnat-o inițial în Evanghelie. Această lecțiune a câștigat popularitate datorită Textului Receptus, un așa numit "Nestle-Aland" post-renascentist. Textul Receptus, a reprezentat pentru traducerile românești, în cazul în care traducerea nu a fost doar receptarea unei alte traduceri, textul de bază de la care s-a pornit, și din păcate, pentru unele ediții moderne acest lucru este încă sanctificat și astăzi. 

Mărturia lui Petru era împotriva divinității lui Hristos? Edițiile românești sunt timorate în a accepta prima mărturie din cauze doctrinare?

 Interpretarea adusă sintagmei ὁ ἅγιος τοῦ θεοῦ Sfântul lui Dumnezeu este multiplă. Unii exegeți consideră că această sintagmă desemnează modalitatea prin care Petru afirma mesianitatea lui Hristos, originea Sa davidică, misiunea profetică, fiind un titlu hristologic. Alți exegeți merg mai departe de simpla identificare a celor trei demnități ale lui Hristos, considerând această sintagmă o particularitate pentru mesajul și stilul ioaneic. Titlul acesta se găsește, pe lângă pasajul din In. 6:69, doar în două pasaje nou-testamentare (Mc. 1:24 și Lc. 4:34), iar aici reprezintă mărturii ale unui demonizat. Argumentarea care se aduce pentru acest înțeles ioaneic mult mai adânc este dată de interpretarea termenului ebraic qados ca atribut al celor ce îndeplinesc, ca mesageri, planul lui Dumnezeu: îngeri, prooroci, dar nu doar ca simpli mesageri, ci ca delegați care reprezintă însăși persoana care i-a delegat, purtând autoritatea acestuia, fiind aleși pentru acest lucru. Răspunsul lui Petru reprezintă modul de diferențiere între mărturia mulțimii (Iisus ca Profet) și măturia Apostolilor (Sfântul lui Dumnezeu). Această mărturie este mult mai importantă deoarece reprezintă un proces întreg al credinței și al cunoașterii (ἡμεῖς πεπιστεύκαμεν καὶ ἐγνώκαμεν am crezut și am cunoscut). 

Titlul ὁ ἅγιος τοῦ θεοῦ îl desemnează pe Hristos ca trimis al lui Dumnezeu care aduce un nou mesaj, pe Însuși Dumnezeu. Acest mesaj nu este primit de către mulțime, nici de către unii ucenici, dar apostolii mărturisec prin Petru acest lucru. Mărturia lui Pertru reprezintă acceptarea a ceea ce Iisus i-a spus lui Nicodim: Şi nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului.(In. 3:13). Cuvântul ὁ ἅγιος este articulat și arată unicitatea lui Hristos, nu este altul în afară de El, iar genitivul τοῦ θεοῦ arată că Petru îl consideră pe Hristos ca Cel ce aduce revelația lui Dumnezeu în lume și viața veșnică prin ceea ce mulțimea considera o blasfemie, și anume însuși Trupul Său. 

O traducere deficitară, bazată mai mult pe mărturiile scribilor decât pe mărturiile primare, nu poate oferi accesarea unor înțelesuri mult mai profundre ale textului biblic. Înainte de a ne întreba ce înseamnă textul trebuie să vedem ce spune textul. Înainte de a vedea o traducere, trebuie să vedem pe ce mărturii și surse se bazează acea traducere. Acest lucru poate fi realizat de către critica textuală, ce lipsește atât de mult în domeniul teologiei contemporane. Critică nu înseamnă distrugerea mărturiilor ci recuperarea lor. 

Bibliografie:

Wiliam R Domeris, "The Confession of Peter according to John 6:69," TynB 44 (1993) 155-167.

Brown, R. E., S.S. (2008). The Gospel according to John (I-XII): Introduction, translation, and notes (303). New Haven; London: Yale University Press.

Morris, L. (1995). The Gospel According to John. The New International Commentary on the New Testament (344). Grand Rapids, MI: Wm. B. Eerdmans Publishing Co.