joi, 16 iunie 2011

"A şti ca pe Tatăl nostru" Mt. 6: 9-13; Lc. 11: 2-4

Această expresie este arhicunoscută în uzul nostru cotidian. O folosim chiar şi în cele mai nepotrivite registre lingvistice şi în vecinătatea unor expresii, de cele mai multe ori barbare. Cu toate acestea o folosim deoarece plecăm de la premisa că termenul comparat trebuie să fie la fel de bine înţeles şi ştiut ca şi rugăciunea Tatăl nostru. Numai că din perspectiva manuscriselor biblice nu multă lume mai poate suprafregventa această comparaţie. Manuscrisele nu numai că distrug această comparaţie ci îi şi întoarc diametral opus înţelesul. Am să explic şi de ce.

Există mai multe probleme cu privire la aceste două pasaje pe care le-am amintit Mt. 9-13 şi  Lc. 11: 2-4. Acestea se pot diviza în două: prima categorie ar fi de ordin textual (faptul că cele două pasaje nu sunt la fel, drept urmare au existat interpolări fie la unul fie la altul), iar a doua categorie este de ordin traductologic, ceea ce ne reţine atenţia în primul rând. Să le luăm pe rând.

1. De ce avem două variante din Rugăciunea Tatăl Nostru?

În versiunea Evangheliei Sf. Matei rugăciunea domnească apare conform celor mai vechi manuscrise în felul următor:  Πάτερ ἡμῶν ὁ ἐν τοῖς οὐρανοῖς· ἁγιασθήτω τὸ ὄνομά σου· ἐλθέτω βασιλεία σου· γενηθήτω τὸ θέλημά σου, ὡς ἐν οὐρανῷ καὶ ἐπὶ γῆς· τὸν ἄρτον ἡμῶν τὸν ἐπιούσιον δὸς ἡμῖν σήμερον· καὶ ἄφες ἡμῖν τὰ ὀφειλήματα ἡμῶν, ὡς καὶ ἡμεῖς ἀφήκαμεν τοῖς ὀφειλέταις ἡμῶν· καὶ μὴ εἰσενέγκῃς ἡμᾶς εἰς πειρασμόν, ἀλλὰ ῥῦσαι ἡμᾶς ἀπὸ τοῦ πονηροῦ. Traducerea o vom face la punctul următor.

În versiunea Evangheliei Sf. Luca rugăciunea domnească apare conform celor mai vechi manuscrise în felul următor: Πάτερ, ἁγιασθήτω τὸ ὄνομά σου· ἐλθέτω ἡ βασιλεία σου· τὸν ἄρτον ἡμῶν τὸν ἐπιούσιον δίδου ἡμῖν τὸ καθ᾽ ἡμέραν· καὶ ἄφες ἡμῖν τὰς ἁμαρτίας ἡμῶν, καὶ γὰρ αὐτοὶ ἀφίομεν παντὶ ὀφείλοντι ἡμῖν· καὶ μὴ εἰσενέγκῃς ἡμᾶς εἰς πειρασμόν

De la început vedem clar că varianta rugăciunii la Luca este mai scurtă, în loc de rugăciunea celor 7 cereri avem rugăciunea celor 5 cereri. Mulţi copişti văzând această lipsă de consegvenţă între cei doi evanghelişti au inserat în varianta lucanică versetele, pe care ei le considerau lipsă şi nu s-au gândit că fiecare evanghelist avea să transmită mesajul mântuirii printr-un mod particular.

2. Problema traducerii rugăciunii Tatăl nostru:

Cea mai dificilă problemă se clasează în această categorie, nu pentru faptul că traducerea ar cere un efort laborios, ci pentru faptul că ea s-a sedimentat într-o anumită formă în practica liturgică, formă greu de remodelat. Vom începe cu traducerea rugăciunii din Matei:


Traducerile biblice româneşti redau în felul următor: 
Biblia 1688: Tatăl nostru cel den ceruri, sfinţească-se numele Tău; 10. Vie împărăţia Ta; fie voia Ta, cumu în ceriu aşa şi pre pământ. 11. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o noao astăzi; 12. Şi ne iartă noauă datoriile noastre, precum şi noi datornicilor noştri; 13. Şi nu ne duci pe noi în bântuială, ci ne izbăveşte pre noi de cel rău. Că a Ta iaste împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!

Biblia Blaj 1795: Tatăl nostru Carele eşti în ceriuri, sfinţască-se numele Tău. 10. Vie împărăţiia Ta, fie voia Ta, precum în ceriu, şi pre pământ. 11. Pâinea noastră cea de toate zilele,dă-ne-o noao astăzi. 12. Şi ne iartă noao deatoriile noastre, precum şi noi iertăm deatornicilor noştri. 13. Şi nu ne duce pre noi în ispită, ci ne izbăveaşte de cel rău. Că a Ta easte împărăţiia şi putearea şi mărirea, în veaci. Amin!

Biblia 1914:  Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; 10. Vie împărăţia Ta; fie voia Ta, precum în cer şi pe pământ. 11. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi; 12. Şi ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; 13. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!

Biblia Cornilescu 1921: Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pămînt. Pînea noastră cea de toate zilele (Sau: pentru mîne.) dă-ne -o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri  şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău. Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!


Biblia Ed. Sinodală: Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; 10. Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. 11. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi; 12. Şi ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; 13. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!

Biblia Bartolomeu 2001: Tatăl nostru Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; vină împărăţia Ta; facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greşalele noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce pe noi în ispită , ci ne izbăveşte de Cel-Rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin.

Evang. după Matei C. Bădiliţă 2009:  Tatăl nostru care [eşti] în ceruri, sfinţească-se numele Tău; vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră de mâine dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă datoriile noastre precum şi noi am iertat datornicilor noştri; şi nu ne duce pe noi în ispită , ci ne izbăveşte de cel rău. 

 Să luăm pe fragmente şi să încercăm o traducere:  
Πάτερ ἡμῶν ὁ ἐν τοῖς οὐρανοῖς· ἁγιασθήτω τὸ ὄνομά σου· Tatăl nostru cel din ceruri, să fie sfinţit numele Tău. Verbul ἁγιασθήτω a sfinţi este la imperativ aorist diateza pasivă, iar nu medie(reflexivă) şi trebuie tradus prin să fie sfinţit nu prin să se sfinţească. Nu oamenii sfinţesc numele lui Dumnezeu ci Însuşi Dumnezeu îl sfinţeşte. Numele lui Dumnezeu se identifică, în perspectiva iudaică, cu Persoana Lui. Numele este persoana care lucrează în lume.

ἐλθέτω βασιλεία σου· γενηθήτω τὸ θέλημά σου, ὡς ἐν οὐρανῷ καὶ ἐπὶ γῆς·  vină împărăţia Ta; facă-se voia Ta precum în cer şi pe pământ. Varianta vină este cea corectă iar nu vie conform Marelui Dicţionar Ortografic al Lmbii române, Ed. Litera, p. 1396.

τὸν ἄρτον ἡμῶν τὸν ἐπιούσιον δὸς ἡμῖν σήμερον·  Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi; Aici identificăm cea mai dificilă problemă de traducere, termenul ἐπιούσιον. În unele texte ale rugăciunii Tatăl nostru, care datează din sec. XVII am identificat traducerea pâinea noastră cea de-a pururi. Alte traduceri au cea de toate zilele, iar altele cea spre fiinţă. Limba latină traduce în două moduri acest cuvânt:  fie cotidianum, fie  supersubstantilis, de unde am preluat şi noi cele două sintagme. Noi mergem pe interpretarea Sf. Ioan Gură de Aur care identifică pâinea din rugăciune, nu cu hrana noastră cotidiană, perisabilă, ci cu Însuşi Trupul euharistic al lui Hristos. (Pentru dezvoltarea acestui subiect a se vedea Eugen Munteanu, Lexicologia Biblică românească, Ed. Humanitas, 2008, pp. 420-448).

καὶ ἄφες ἡμῖν τὰ ὀφειλήματα ἡμῶν, ὡς καὶ ἡμεῖς ἀφήκαμεν τοῖς ὀφειλέταις ἡμῶν· şi ne iartă nouă datoriile noastre precum şi noi am iertat datornicilor noştri;  Verbul ἄφες poate fi tradus fie pri a iert, fie prin a lăsa. Substantivul ὀφειλήμα înseamnă datorie, nu greşeală. Termenul greşeală este redat de Origen nu de textul biblic original. Verbul ἀφήκαμεν trebuie tradus la trecut  precum am iertat  condiţia iertării datoriilor nostre de către Dumnezeu este ca noi să fi iertat deja datoriile altor oameni. Textul bizantin, care este mult mai târziu, are varianta verbului la prezent ἀφίεμεν.
  
καὶ μὴ εἰσενέγκῃς ἡμᾶς εἰς πειρασμόν, ἀλλὰ ῥῦσαι ἡμᾶς ἀπὸ τοῦ πονηροῦ. şi nu ne induce pe noi în ispită , ci ne izbăveşte de cel rău. Am ales verbul a induce  deoarece şi verbul grecesc εἰσφέρω este compus din verbul a duce φέρω şi prepoziţia εἰς in.
Partea finală: Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!  este un adăugată mult mai târziu, manuscrisele biblice vechi nu o conţin.

Traducerea noastră este: Tatăl nostru cel din ceruri, să fie sfinţit numele Tău, vină împărăţia Ta; facă-se voia Ta precum în cer şi pe pământ.Pâinea noastră cea-spre-fiinţă dă-ne-o nouă astăzi,  şi ne iartă nouă datoriile noastre precum şi noi am iertat datornicilor noştri;  şi nu ne induce pe noi în ispită , ci ne izbăveşte de cel rău. 
Treducerea de la Luca : Tată, să fie sfinţit numele Tău, vină împărăţia Ta. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă în fiecare zi,  şi ne iartă nouă păcatele noastre precum şi noi iertăm celor datornici nouă;  şi nu ne induce pe noi în ispită.

9 comentarii:

Serv.Deus .Tavi spunea...

traducerea in limba romana ,se poate modela si dupa traducerea latina la Pater Noster cel putin din punctul meu de vedere ce l putin asa vad si in Ieronim in comentariul lui la Evangelia lui Matei .

Razvan Persa spunea...

Sensul temporal "panis quotidianus" se găsește în traduceera latină Itala. Tertulianus o menționează și el, spunând "qui misi dabit panem quotidianum?" Ieronim este cel care propune sintagma "panis supersubstantialis" și reprezintă calchierea cuvântului grecesc. Ieronim explică într-un comentariu raționamentul acestui procedeu lexical, și desemnează sintagma ca atribut principal al pâinii euharistice. Astfel, sintagma "panis supersubstantialis" a primit consistență în variantele latine prin transpunerea ei în versiunea Vulgata.

Iosif spunea...

Interesantă expunerea. Iniţial mă speriasem crezând că faci o lucrare filologică despre "Tatăl nostru", căci tocmai mă pregătesc să termin eu una şi mă temeam să nu ne dăm în acelaşi timp doctoratul cu aceeaşi temă :D Eu fac un studiu filologic la versiunile româneşti. E de-a dreptul bizar că o traducere ca cea de la 1688, atât de cunoscută, nu a consacrat o versiune a rugăciunii, ci s-a dovedit a fi inovaţie nedigerabilă (cel puţin "bântuială" nu mai apare în alte versiuni anterioare sau posterioare).

Razvan Persa spunea...

Eu sunt încă la studiile de master. Mai am puțin până la doctorat. Tema dumneavoastră sună foarte interesant. Putem să schimbăm contactele pentru bibliografie, dacă doriți. Aș dori cu plăcere să citesc câteva articole pe această temă, dar mai mult teza dmv. publicată. Deja aveți un cumpărător. Vă recomand și o privire pe traducerile copte, siriace, latine, gotice, pe care le găsiți în studii sau în biblii analizate. Nu trebuie decât să învățați elementarul, alfabetul puțină gramatică și sintaxă. Să aveți o privire diacornică a receptării rugăciunii în spațiul creștin. Toate cele bune.

Razvan Persa spunea...

Sunteti domnul Iosif Camară, nu. Nu știam eu de unde cunosc numele Iosif legat de tema rugăciunii domnești. Făcându-mi temele, mi-am reamintit. Faceți doctoratul cu Prof. Eugen Munteanu. Incantat de participarea dmv pe acest umil blog.

Octavian Gordon spunea...

Traducerea "s-a sedimentat într-o anumită formă în practica liturgică, formă greu de remodelat". Să înţeleg de aici că remodelarea textului liturgic este un deziderat din perspectiva unui biblist / a studiilor biblice? Adică textul liturgic ar trebui ajustat după o anumită versiune biblică? Dacă da, după care?

Razvan Persa spunea...

În primul rând nu cred că ar trebui să existe o dihotomie între textul biblic folosit de un biblist și textul biblic folosit în cult. În primul rând, dacă cercetările biblice nu au o aplicabilitate liturgică, practic sunt în zadar, lucrăm paralel cu viața Bisericii, probabil în criptele academismului sau cel mult la subsolul Bisericii, dar nici într-un caz în interiorul ei. Toate cercetările, chiar și cele de critică textuală, trebuie să conțină o destinație litrugică. Nu cred că trebuie să existe o separare între cei ce sărută Scriptura și cei ce o citesc critic. Consacrarea liturgică a unui text biblic are două elemente, unul pozitiv, memorarea mult mai ușoară a unor pasaje biblice prin repetarea lor în cultul divin, ce duce la cunoașterea textului de către credincioși, dar în același timp menține caracterul arhaizant al versiunilor folosite. Am trăit eu însumi o încercare de implementare a unei noi ediții în cult, cel puțin acest lucru s-a întâmplat pe vremea ÎPS Bartolomeu Anania, când se folosea în Arhiepiscopia Clujului textul ediției jubiliare. A fost o încercare măreață, dar a eșuat. Ca să-l citez ironic pe Victor Macaveiu va lipsi mereu din eiția unui filolog "coloritul acela arhaic, vechiu, al cuvântului lui Dumnezeu, lipseşte aceea ce la statuile de bronz numim patina vechimii, carea dă preţ şi valoare statuei". Cu toate acestea la ora actuală nu există o folosire uniformă a unei singure ediții. Eprimarea mea plastică "a remodela" se referă la o revizuire a textelor biblice, iar dacă Ediția de la Polirom va fi considerată potrivită pentru cultul Bisericii, as fi foarte incantat. Sa nu uităm că toate edițiile biblice au fost opera unor mari filologi și teologi.

Anonim spunea...

Scuze, nu am mai intrat de ceva vreme pe-aici, aşa că nu am văzut comentariile. Într-adevăr, termin de-acum doctoratul la prof. Munteanu. Mă bucur să văd încă oameni interesaţi de subiect. Cineva iniţiase ceva asemănător pe Wikipedia, un teolog, dar nu am putut da de el. Am mers şi pe versiunile în limbile vechi biblice, e chiar utilă comparaţia, cu toate că noi avem în sec. XVI traduceri din slavonă şi germană (poate şi maghiară şi latină), în sec. al XVII-lea se adaugă greaca. Deja de la această dată nu mai putem vorbi de traduceri, ci de diortosiri. Fără intenţia de a face apologia arhaicităţii limbajului religios, trebuie să recunoaştem că ea este marca stilului bisericesc, iar rugăciunea face parte din acesta. Forma "vie" se foloseşte în graiuri, iar în rugăciune e întrebuinţată încă de la primele atestări (doar catehismul calvinesc de la 1648 a încercat să o elimine). Rugăciunea, aşa cum o avem azi, este foarte frumoasă. Cred că doar ar trebui să fie nişte discuţii care să clarifice unele oscilaţii de toate zilele/spre fiinţă, cel rău/cel viclean. De remarcat că formele din versiunile actuale există încă din sec. al XVI-lea, în zone dialectale diverse, ceea de demonstrează şi unitatea limbii, dar şi vitalitatea "graiului vechilor cazanii".

Să ştiţi că la armeana clasică nu m-am băgat, iar la georgiană am luat doar versiunea tipărită de Antim. Oricum, cu resursele Internetului actual (ex. TITUS), se poate face orice, timp să fie. În caz că rătăcesc blogul, adresa mea e în formatul prenume_nume@yahoo.com.

xP spunea...

Nu vreau sa comentez cu privire la traducerea ta (fiecare da seama pentru samanta sadita)...
O sa ma opresc asupra urmatoarelor aspecte insuficient tratate:

- Matei a fost scris in aramaica, o limba saracacioasa, care avea acelasi cuvant atat pentru "datorie" cat si pentru "pacat"... Ne lamureste asupra acestui aspect varianta de la Luca:
"Si ne iarta noua pacatele noastre, caci si noi iertam oricui ne-o datoreaza noua" (Luca 11:14) - trad. IPS Bartolomeu Anania

-la "de toate zilele/de-a pururi/spre fiinta" merg pe "zilnica/de toate zilele"... termenul epiousios - cam la asta se refera.
Intr-adevar cuvantul asta e folosit doar in rugaciunea domneasca(Mt si Lc) si de aceea ridica probleme mari de interpretare, mai ales ca "kat imeran" e folosit in rest pentru "zilnic", totusi daca pana la Biblia sinodala din 1914, mai bine de 1800 de ani noi romanii am avut un cuvant cu un alt sens... de ce sa schimbam acum?

- Un alt aspect important insuficient abordat:
"Ca a Ta este imparatia si puterea si slava in veci." - un adaos
ce se regaseste in Didahia (sec I - cca 40 - 60); Este adaugat
la versetul 13 abia in Codex Basilensis [E] (sec VIII)

Sper sa nu supere comentariile mele :D
Har vouă şi pace!, înmulţească-vi-se ele întru cunoaşterea lui Dumnezeu şi a lui Iisus, Domnul nostru! (2Pe 1:2)