Nu căuta un nume al lui Dumnezeu, căci nu-l vei găsi; fiindcă orice lucru numit este numit de cineva superior lui, ca unul să cheme, iar celălalt să asculte. Cine L-a numit deci pe Dumnezeu? “Dumnezeu” nu este un nume (όνομα) al lui Dumnezeu, ci este o opinie (δοξα) despre Dumnezeu. (Sextus, Maximele Părinților, trad. I. Ică Jr., Deisis, 2010, p. 47.)
În edițiile greceți ale manuscriselor biblice, urmând, probabil tradiției
ebraice, scribii nu scriau în întregime numele, considerate sfinte, ci le
prescurtau. Aceste prescurtări sunt
formate prin comprimarea primei şi ultimei litere dintr-un cuvânt, sau în unele
cazuri adăugând şi litere din interiorul cuvântului, având ca model urmatoarele
exemple ale abrevierilor prin contragere[1],
sau nomina sacra, de la cuvântul ΘΕΟΣ abrevierea este ΘΣ, de la ΥΙΟΣ este ΥΣ, de la ΙΗΣΟΘΣ este ΙΣ sau ΙΗΣ, ΚΥΡΙΟΣ – ΚΣ sau ΚΥΣ, ΧΡΙΣΤΟΣ - ΧΣ, ΠΝΕΘΥΜΑ- ΠΝΑ, ΣΩΤΗΡ- ΣΤΡ sau ΣΤΡΣ, care mai sunt numite şi nomina divina[2].
Alte nomina sacra sunt: David- Δαυὶδ ΔΑΔ, Cruce- Σταυρός ΣΤΣ ΣΤΥ, Mama Μήτηρ ΜΗΡ ΜΗΣ Tatăl Πατήρ ΠΗΡ ΠΡΣ, Israel Ἰσραὴλ ΙΗΛ Mântuitor Σωτὴρ ΣΗΡ ΣΡΣ, Om- Ἄνθρωπος ΑΝΟΣ ΑΝΟΥ, Ierusalim Ἱερουσαλήμ ΙΛΗΜ.
Aceste prescurtări, însă, au adus împreună cu ele multe probleme
scribilor. Posibilitatea de a confunda sau transcrie greșit aceste numiri este
mult mai mare. De exemplu celebrul citat din In. 1:18, asupra căruia ne vom
îndrepta atenția printr-un articol mai încolo, are două variante: prima, mult
mai veche este Dumnezeu Cel Unul-Născut
μονογενὴς
Θεὸς, iar alta este: Fiul Cel Unul-Născut μονογενὴς Υἱός.
În demersul criticii textuale asupra textelor
patristice vom întâmpina aceeaşi problemă ca în critica textuală biblică.
Tradiţia nomina sacra a fost preluată şi în scrierile Sfinţilor
Părinţi, (ex. opera Sf. Vasile cel Mare), de copiatorii şi traducătorii
operelor lor, dar nu şi în traducerile şi prelucrările moderne. Astfel, dacă în
colecţia Jacques Paul Migne, cât şi în colecţia grecească B.E.P.E.S opera Sf.
Vasile cel Mare Adversus Eunomium
începe astfel: Εἰ μὲν ἐβούλοντο πάντες͵ ἐφ΄ οὓς τὸ ὄνομα τοῦ
Θεοῦ καὶ Σωτῆρος ἡμῶν Ἰησοῦ Χριστοῦ ἐπικέκληται, posibilitatea de confundare a termenilor de către
copişti sau cititor este relativ redusă. Însă, manuscrisele patristice, precum Codex
graec. 466, care datează din anul 1100, mai păstrează încă tradiţia nomina sacra, cum arată următorul pasaj
din acest manuscris.[3]
_________
De asemenea, titlul cărţii a treia a acestei
lucrări poartă denumirea sau titlu în ediţiile moderne ΠΕΡΙ ΤΟΥ ΑΓΙΟΥ ΠΝΕΥΜΑΤΟΣ pe când în Codex graec. 466 apare ΠΕΡΙ ΤΟΥ ΠΝΣ ΤΟΥ ΑΓΙΟΥ.
Importanţa
precizării acestor informaţii este subliniată de modul în care un copist, în
decursul timpului poate uşor să altereze textul unui Sfânt Părinte, prin simpla
confundarea a transcrierii nomina sacra, plasând
în loc de ΘΣ din sintagma ὁ μονογενὴς Θεὸς transcrierea ΥΣ şi formând sintagma ὁ μονογενὴς Υἱός. Prin aceasta să alterare dovada pe care Sfântul Părinte o oferă pentru
descoperirea autenticităţii textului scripturistic poate fi distrusă.
Astfel, traditia nomina sacra are
o importanță extraordinară deoarece arată, pe de o parte, importanța lor pentru
critica textuală și recuperarea lor, dar mai ales cinstea pe care creștinii o
aveau față de numirile sfinte.
7 comentarii:
Ar trebui probabil subliniat ca, mai ales in mss patristice medievale, traditia "nomina sacra" este aproape universala. Cazurile in care aceste cuvinte apar transcrise in intregime sunt extrem de rare si de obicei ne ajuta sa stabilim filiatia mss.
Interesant e ca, in mss grecesti si copte de dupa sec. X, "kurios" ("joeis" in copta) apare ca "nomen sacrum" si atunci cand ne se aplica lui Dumnezeu. Puterea obisnuintei :)
Începând cu ediţiile tipărite şi cu manuscrisele din jurul secolului XV- XVI această tradiţie a dispărut. De exemplu: avem ediția lui Janus Cornarius, Omnia D.Basilii Magni Arvhiepiscopi Caesareae Capadociae, Quae Extant, Opera, Iuxta Argumentorum congruentiam in Tomos partita quatuor, Iano Cornario medico physic interprete: quorum Catalogum uersa pagina docet. Ex Oficina Frobeniana, din anul 1540, sau opera Divi Basilii Magni Opera Graec aquae ad nos extant omnia, 1551, Omilia I la Hexaemeron, pag.2, unde tradiția nomina sacara dispare. Nici Erasmus în ediţia sa, la opera basiliană, din 1532 nu a păstrat aceste prescurtări ale numelor sfinte. Astfel, odată cu introducerea edițiilor tipărite, probabil pentru o mai ușoară accesibilitate asupra textului, orice nomen sacrum este substituit. Filiația este dată acum direct de editură.
Da, ai dreptate, in mss foarte tarzii, in tipariturile si editiile moderne, nomina sacra nu mai sunt pastrate. E pe undeva normal, copistii foloseau o multime de conventii scribale care fac lectura greoaie.
O editie critica nu trebuie neaparat sa pastreze nomina sacra, inca in editiile diplomatice sau semi-diplomatice e important sa le reproducem ca atare. E un detaliul important atat pt paleografi cat si pentru filologi.
Un post interesant. As nota doar ca formele de NS sint, in fiecare caz, mai multe pentru ca ele folosesc terminatia cazului, e.g. κυ, κω, ανοισ, ανων etc.
Si da, cum pomeneste si Alin, NS sint folosite nu neaparat rar si atunci cind nu desemnează ceva 'sacral': pentru un anume om, pentru cerul vizibil, pentru orice suflu, pentru un domn (dar nu si pentru doamna; ma rog, nu stiu eu exemple), chiar si pentru alt Iisus.
Bafta in continuare!
În fine, postare.
Dan, right to the point. Nomina sacra se transforma in simple abrevieri in MSS medievale si se aplica inclusiv lucrurilor profane.
Tendinta asta apare si mai devreme; exemplele la care ma gindeam eu sunt din Codex Sinaiticus si, din cite stiu, CS nu e diferit in asta de ce se gaseste in papirusurile NT. Interesant ca au continuat fara sa devina mai stricti si in man. medievale.
Trimiteți un comentariu