O nouă dificultate traductologică în Comentariul la Ev. după Ioan de Ioan Gură de Aur

Citind eseurile în care Umberto Eco își împărtășește experiențele traductologice (A spune cam același lucru, Polirom, 2008) am ajuns la un pasaj care spunea așa: 

 "O traducere nu reprezintă doar o trecere de la o limbă la alta, ci și de la o cultură la alta, de la o viziune de ansamblu la alta. Un traducător nu trebuie să țină seama numai de regulile strict lingvistice, dar și de elementele culturale, în sensul cel mai amplu al termenului"

Eco oferă câteva aluzii la Shakespeare și Jane Austen și un exemplu din Dante.Cu toate acestea mintea mea neexperimentată, chiar foarte neexperimentată îmi cerea un exemplu mult mai clar din arealul teologic. Astfel, începând o mică expediție de arheologie traductologică am revenit la vechiul sit să văd ce se mai pot aduce la lumină din resursele bătute de atâtea ninsori  (cam două luni). Reluând pasajele din Omiliile Sf. Ioan Gură de Aur la Evanghelia după Ioan, am reluat și traducerile acestora după metodele lui Eco, având în vedere că și autorul nostru trăiește precum autorul romanelor ilustrului scriitor italian, numai că în altă stare de contemplare divină. Prin urmare, am ajuns la un pasaj din care, freudian vorbind, simțeam că se întoarce refulatul prin pauzele de limbaj sau chiar prin traducere. Acest pasaj, având legătură cu articolul precedent despre care s-a mai vorbit, merită deplina atenție, nu numai pentru rațiunile stric traductologice ci și pentru cele filosofice și chiar existențiale, ridicând o problemă fundamentală în ceea ce privește menirea femeii în societatea de ieri și de azi. Menționez de la început că nu vreau, precum am încercat să arăt, din păcate ineficient, să contest o traducere (în momentul de față, tot cea a domnului Sabin Preda din Studii Teologice” Seria a III-a, anul II, nr. 1, ianuarie-martie, 2006, pp. 177-l94 ).

 Pasajul în limba greacă este următorul: Sursa Manuscrisul L.17- secolul 11.

Τούτων γὰρ ἔνια ἐζήτησαν μὲν οἱ περὶ Πλάτωνα καὶ Πυθαγόραν· τῶν γὰρ ἄλλων οὐδὲ ἁπλῶς μνημονευτέον ἡμῖν φιλοσόφων οὕτω καταγέλαστοι ἐντεῦθεν μεθ' ὑπερβολῆς γεγόνασιν ἅπαντες. 

Οἱ δὲ τῶν ἄλλων θαυμασθέντες πλέον παρ' αὐτοῖς, καὶ πιστευθέντες εἶναι κορυφαῖοι τῆς ἐπιστήμης ἐκείνης, οὗτοι μάλιστα τῶν ἄλλων εἰσίν·  οἳ καὶ πολιτείας μὲν ἕνεκεν καὶ νόμων συνθέντες τινὰ ἔγραψαν· ὅμως δὲ ἐν ἅπασι παίδων αἰσχρότερον κατεγελάσθησαν. 

Τάς τε γὰρ γυναῖκας κοινὰς ἅπασι ποιοῦντες, καὶ τὸν βίον αὐτὸν ἀνατρέποντες, καὶ τὸ σεμνὸν διαφθείροντες τοῦ γάμου, καὶ ἕτερα τοιαῦτα καταγέλαστα νομοθετοῦντες, οὕτω πάντα τὸν βίον αὐτῶν ἀνάλωσαν.

Ceea ce ne suscită interesul este partea finală a acestui pasaj, care în mintea traducătorului poate să ridice multe întrebări, de cele mai multe ori retorice, după cum am spus, metoda lui Eco de a consulta autorul este puțin mai dificilă la noi, nu că ar fi imposibil, ci ea cere mai mult efort.

Traducerea Latină ar fi:  

Traducerea lui Philip Schaff din NPNF vol 14: Some of these things indeed the disciples of Plato and Pythagoras enquired into. Of the other philosophers we need make no mention at all; they have all on this point been so excessively ridiculous; and those who have been among them in greater esteem than the rest, and who have been considered the leading men in this science, are so more than the others; and they have composed and written somewhat on the subject of polity and doctrines, and in all have been more shamefully ridiculous than children. For they have spent their whole life in making women common to all, in overthrowing the very order of life, in doing away the honor of marriage, and in making other the like ridiculous laws.

Traducerea Maicii Thomas Aquinas Goggin din colecția FC. vol. 33 este:

Traducerea d. Sabin Preda este: Unele dintre acestea le-au cercetat şi cei din jurul lui Platon şi a lui Pitagora. De ceilalţi filozofi nici măcar nu mai merită să amintim, devreme ce toţi au fost atât de ridicoli în abordarea acestor probleme. Iar ceilalţi care au fost fermecaţi cu totul de aceştia şi au crezut că aceştia sunt corifeii acestei ştiinţe, aceştia desigur sunt dintre ceilalţi, care au şi scris câte ceva de dragul vieţuirii în cetate şi au alcătuit şi legi, însă în toate au fost făcuţi de ruşine mai rău decât nişte copii. Pentru că făcând cu toţii cele ce sunt comune femeilor şi-au dat viaţa peste cap, au stricat cinstea nunţii, şi alte lucruri ridicole de felul acesta le-au dat ca legi, în felul acesta consumându-şi întreaga lor viaţă.

Traducerea mea neoficială ar fi: Pe unele dintre acestea le-au cercetat cei din jurul lui Platon și a lui Pitagora, căci de alți filosofi pur și simplu nici nu trebuie să amintim, așa ridicoli au devenit toți la aceste lucruri prin exagerarea (lor). Căci cei ce au fost admirați pe la ei mai mult decât alții, și au fost considerați ca fiind corifeii acelei științe, aceștia sunt cei care, mai mult decât alții, au și alcătuit și au scris ceva pentru legi și pentru orânduirea statală (politeia), totuși au fost luați în derâdere în toate mai urât decât copiii. Căci așa și-au irosit viața făcând femeile comune pentru toții și tulburând ordinea vieții și stricând onoarea (sacralitatea) nunții și legiuind alte asemenea lucruri ridicole.

 Dacă excurs traductologic până în acest punct ar vindeca boala unui insomniac notoriu, partea următoare devine cea interesantă. Ca să explice afirmația: Pentru că făcând cu toţii cele ce sunt comune femeilor şi-au dat viaţa peste cap, d. Sabin Preda recurge la următoarea notă explicativă, sub forma unei implicări active a cititorului la traducerea domniei sale, spunând: Se referă oare la faptul că au făcut cu toţii (între ei) cele ce se fac de obicei cu femeile? Am stat și m-am gândit puțin la două lucruri, fie eu nu am tradus și înțeles textul, ceea ce e foarte probabil, fie că nu știu ce se face de obicei cu femeile, mai ales în viziunea traducătorului. M-am gândit că poate cei din jurul lui Platon știau și am început să caut pasajul la care se referea Sf. Ioan și dacă acest pasaj poate să fie revelator sau nu (eu de obicei discut cu femeile). 

Într-un pasaj foarte celebru din Republica lui Platon, atât de celebru încât de la Aristotel până la Ioan Damaschin a fost unul dintre elementele prin care cetatea propusă de Platon a fost respinsă, Socrate propune o nouă lege, și anume:

“Ca aceste femei să aparțină, toate, în comun, acestor bărbați, iar nimeni să nu trăiască separat cu vreuna; și nici ca părintele să nu-și cunoască copilul său, nici copilul-părintele.“ Platon, Republica, cartea V.457c, trad. Andrei Cornea.

Puțin mai jos se spune: “…Tu , așadar, legiuitorule, după cum I-ai ales pe bărbați, tot așa, alegându-le și pe femei, le vei da bărbaților femei, pe cât este cu putință de asemănătoare la fire. Ei însa, de vreme ce in comun au locuințele și hrana, nimeni neposedând nimic privat, deoarece ei vor trăi laolată, amestecați unii cu alții și în gimnazii și în restul locurilor care primesc creșterea, cred ca vor fi conduși de o necesitate organica spre împreunare între ei. Sau nu crezi ca pomenesc de o necesitate ? “

Andrei Cornea comentează acest pasaj prin referire la critica adusă de Aristotel textului platonic: “ Încă Aristotel, în cartea a II-a a Politicii (Aristotel, Politica, 1261a nota mea), critica acest comunism al femeilor propus de Platon. El arăta că sentimentele conjugale, filiale și părintești, departe de a se întări prin extinderea lor la un gup, așa cum credea Platon, dimpotrivă,in acest fel, s-ar dilua pana la dispariție. Fără a nega îndreptățirile critice lui Aristotel, trebuie totuși remarcat că aceste principii nu sunt aplicate de Platon întregii mase a populației, ci doar unui grup restrâns, unei elite –paznicilor. Or, aceștia formează o comunitate de excepție, căreia nu i se pot aplica regulile ce guvernează mersul umanității “ normale “. Variate experiențe de tip monastic și sectar au demonstrat, dealtfel, ca, în mare parte, principiile Republicii pot fi puse în practica, când este vorba de un mic grup de oameni, dominați de o puternică credință comuna…” )

Preluat de Epifanie al Salaminei în Anakephalaiosis 1.165.15, argumentul său vine, împotriva legiuirilor platonice, completând perspectiva aristotelică prin viziunea creștină. Pe lângă Sf. Ioan Hrisostom, Teodor de Mopsuestia, care oferă întregul citatul din Republica lui Platon, aduce argumente ferme împotriva acestui "comunism" al femeilor, sau punere în comun a acestora. Sf. Ioan Damaschin în cartea sa De haeresibus reia acest pasaj și îl trece în rechizitoriul erorilor doctrinare platonice. 

Prin urmare, Sf. Ioan Gură de Aur atrage atenția asupra faptului că în cetatea lui Platon bărbații nu făceau cu toţii (între ei) cele ce se fac de obicei cu femeile, ci că femeile au devenit un bun al tuturor, ceea ce distruge sacralitatea nunții și ordinea firească a vieții.