Dificultate traductologică în Comentariul la Ev. după Ioan de Ioan Gură de Aur

Traducerea Domnului Asist. drd.  Sabin Preda la Omilia I și a II-a din Comentariul Sf. Ioan Hrisostom la Evanghelia după Ioan mi-a atras atenția asupra unui pasaj din finalul primei omilii, nu doar pentru limbajul nemediat al traducerii, ci  pentru textul grecesc în sine. De ținut minte este faptul că acest pasaj face parte dintr-o omilie rostită într-un cadru liturgic de Sf. Ioan în jurul anului 390 (dată susținută de mulți cercetători). Să fi avut Sf. Ioan un libaj atât de direct precum ne arată traducerea domnului Sabin Preda? (traducerea este publicată în Revista „Studii Teologice” Seria a III-a, anul II, nr. 1, ianuarie-martie, 2006, pp. 177-l94).

Textul grecesc este următorul: Τὸν ταύτης ἀπολαύοντα τῆς ἀκροάσεως, οὐ δεῖ τῆς δαιμονικῆς μετέχειν τραπέζης. Τίς γὰρ κοινωνία δικαιοσύνῃ καὶ ἀνομίᾳ; Ἕστηκας ἀκούων Ἰωάννου, καὶ δι' ἐκείνου τὰ τοῦ Πνεύματος μανθάνων, καὶ μετὰ ταῦτα ἀπέρχῃ πορνῶν ἀκουσόμενος γυναικῶν, αἰσχρὰ φθεγγομένων, αἰσχρότερα ὑποκρινομένων, καὶ μαλακῶν ῥαπιζομένων τε καὶ ῥαπιζόντων ἀλλήλους, Πῶς δυνήσῃ καλῶς καθαρθῆναι, ἐγκαλινδούμενος βορβόρῳ τοσούτῳ; Τί γὰρ δεῖ κατὰ μέρος πᾶσαν καταλέγειν τὴν ἀσχημοσύνην τὴν αὐτόθι;

Traducerea latină din Migne este următoarea:

Traducerea lui Philip Schaff din NPNF vol 14 este următoarea: It is not meet that he who has the advantage of such hearing be partaker of the table of devils. “For what fellowship hath righteousness with unrighteousness?” ( 2 Cor. vi. 14.) Thou standest listening to John, and learning the things of the Spirit by him; and dost thou after this depart to listen to harlots speaking vile things, and acting viler, and to effeminates cuffing one another? How wilt thou be able to be fairly cleansed, if thou wallowest in such mire? Why need I reckon in detail all the indecency that is there?

Traducerea d. drd.  Sabin Preda este: Cel ce se îndulceşte de auzul acestor cuvinte nu trebuie să mai ia parte la mesele demonilor. Căci ce părtăşie este între dreptate şi nelegiuire? Stai să-l asculţi pe Ioan şi prin el să afli cele ale Duhului, şi după acestea mergi să asculţi femei desfrânate, care spun vorbe de ruşine şi joacă în piese şi mai ruşinoase, şi [să vezi] şi homosexuali care se masturbează singuri sau unii pe alţii? Cum vei putea să te curăţeşti cum trebuie, când tu te tăvăleşti într-o astfel de mocirlă? De ce trebuie oare să amintesc de fiecare neruşinare în parte care se întâmplă acolo?

Traducerea mea ar fi așa: Cel ce se folosește de această ascultarea, nu trebuie să fie părtaș la masa diavolescă. Căci ce comuniune există între dreptate și fărădelege? Ai stat să-l asculți pe Ioan și să înveți prin el lucrurile Duhului și după acestea te duci să asculți femei desfrânate, care rostesc lucruri obscene și care joacă cu fățărnicie roluri și mai obcene, și efeminații care sunt pălmuiți sau care se pălmuiesc unii pe alții. Cum vei putea să fi bine curățat, de vreme ce te tăvălești în așa mocirlă? Dar de ce trebuie să înșir cu de-amănuntul toată rușinea de acolo?

Cum ar trebui să fie tradus și interpretat textul?

Jesus, Canon and Theology

O conferință minunată cu Darrell L. Bock, Daniel B. Wallace, și Ben Witherington, despre relația dintre învățătura despre Iisus Hristos, Canon și Teologie. În discuție veți vedea și părere celor trei despre Bart Ehrman și cartea sa Misquoting Jesus.

Lecții de limba greacă

La cererea unor persoane interesate de învățarea și aprofundarea limbii grecești, am decis să realizez o pagină distinctă pe care să postez lecții de învățarea limbii. Ea se numește Studiu L.Greacă. Vom posta lecții, exerciții și teme de grade diferite. 

Rog pe cei care îmi pot da sugestii pentru acest proiect să nu ezite. 

Limba greacă nu este o limbă moartă ci o limbă de cultură, cei ce spun că este moartă, la fel este și cultura lor.

P9 Cel mai vechi papirus al Epistolelor ioaneice

Mărturiile manuscriselor epistolelor ioaneice sunt destul de vulnerabile, neavând o susținere foarte importantă din partea principalelor manuscrise biblice. Avem însă un papirus, sau mai bine zis o parte a unei părți de manuscris, care conține un fragment din cap al 4-lea din prima epistolă ioaneică, scrierea datează din jurul anilor 250. Acest fragment are câteva exemple de nomina sacra numiri sfinte: θ̅ς̅, χ̅θ̅ς̅, un nomen sacrum foarte ciudat, care poate să fie θ̅ς̅ Dumnezeu, fie χ̅ρ̅ς̅ Hristos, altele sunt: ι̅η̅]ς̣̅, [υ̅]ς.̅   Caligrafia este foarte neîngrijită, iar în scriere s-au strecurat câteva greșeli de exprimare și transcriere, de ex.: în loc de verbul ηγαπησεν “a iubit” se folosește o formă nemaîntâlnită în limba greacă cea de ταπρισεν, cu înțeles neidentificabil. În loc de τον θ̅ν̅ pe Dumnezeu avem grupul de litere τονειν. Uneori scribul omite litere, în loc de εχει avem εχι, ceea ce dovedește că scribul a fost neexperimentat și probabil, puțin cunoscător al limbii grecești. O altă diferență față de textul receptus este că acest manuscris nu atestă în v. 15 varianta  καὶ αὐτὸς ἐν τῷ θεῷ şi el întru Dumnezeu, ci are varianta și Dumnezeu întru el este ο θ̅ς̅ εν αυ]τω εστιν.

Locație:	Cambridge, MA, Harvard Univ., Semit. Mus., Inv. Nr. 3736
Data:	Secolul  III (IV/V: Gregory, Soden, Clark, Maldfeld, Grenfell/Hunt, Schofield)
cuprins:	c 1 Jn 4:11-12r; 4:14-17v
Descriere fizică:	Folios: 1 Frg Dimensions:  7,3 x 5,2 cm (11 x 15) Lines: 6r, 11v (16) Columns: 1

Bibliografie:
Ed.:	OxyPap III (1903) 2-3; Schofield 134-136
Lit.:	Rep., 227; Turner, 98; ANTT 6, 9-10; TNT 1, 95f.; TNT 2, 105f.; Hirunuma I, 69-71 (2 Pl.); Comfort, 79-81 (2 Pl.); Elliott, 23

 Rezoluție mare

 rezoluție mare

Traducere proprie

¹¹ο θ̅ς̅ ταπρισεν η[μας και ημεις     ....dacă Dumnezeu ne-a iubit pe noi,

οφιλομεν αλλη[λους αγαπαν     datori suntem să ne iubim unul pe altul.

¹²ουδεις ποποτε τ[εθεαται       nimeni niciodată nu l-a văzut

τονειν εαν αγαπ̣[ωμεν αλλη    pe Dumnezeu, dacă ne iubim unul

λους ο θ̅ς̅ ε̅ ̅ ημιν [μενει και α    pe altul, Dumnezeu întru noi rămâne, şi dra-

γαπη] α̣υτου τ[ετελειωμενη      gostea lui este desăvârşită....

 [4:13–14 lipsă]

[verso]

¹⁴απεσταλκεν τ]ο[ν υ̅ν̅ σωτη       a trimis pe Fiul, Mântui-

ρα του κοσμ]ου [¹⁵ος εαν ομολο   tor al lumii, Cel ce va mărtu-

γηση οτι ι̅η̅]ς̣̅ εστιν ο [υ̅]ς̅ του       risi ca IIS este Fiul lui

θ̅υ̅ ο θ̅ς̅ εν] αυτω μενει και            Dumnezeu, Dumnezeu întru el ramâne si

ο θ̅ς̅ εν αυ]τω εστιν ¹⁶και ημεις   Dumnezeu în el este și noi

εγνωκαμε]ν και πεπιστευκα          am cunoscut și am crezut

μεν την] αγαπην ην εχι ο χ̅θ̅ς̅     dragostea pe care o are Dumnezeu [sau Hristos]

εν ημιν ο θ̅]ς̅ α[γ]απη εστιν κα̅      în noi,  Dumnezeu este iubire și

ο μενων ε]ν τη αγαπη εν τω           cel ce rămâne în iubre în  

θ̅ω̅ μενει και ο θ̅]ς̅ εν αυτω [μ]ε̣̅̅        Dumnezeu rămâne și Dumnezeu în el

ει ¹⁷εν τουτω τετ]ελ[ειωται η   rămâne, întru aceasta este desăvârșită...

Cristian Bădiliță a trecut la greco-catolici

Redau mesajul postat ieri  pe oglindantet.ro care anuntă trecerea la greco-catolici a lui C.Bădiliță, pe care l-am citat de multe ori pe acest blog, si pe care il vom cita. Nu comentez confesional acest  lucru, deoarece nici nu este nevoie.

De acum fac parte din episcopia greco-catolică de Oradea

Cristian Bădiliţă

Vineri, 22 Iulie 2011 00:00

Pentru că nu-mi plac ascunzişurile de niciun fel şi pentru că doresc să evit orice răstălmăcire sau interpretare a trecerii mele sub jurisdicţia episcopiei greco-catolice de Oradea, public mai jos mesajul pe care i l-am trimis Preasfinţiei Sale Virgil Bercea, duminică, 17 iulie 2011. Acest mesaj a fost precedat de un altul, trimis cu câteva luni în urmă fostului meu mitropolit, Iosif Pop, de la Paris, în care îi expuneam principalele motive ale desprinderii mele juridice, nicidecum dogmatice ori sacramentale, de Biserica ortodoxă română. Ortodoxia este esenţa dogmatică a Bisericii greco-catolice. Oricâte aberaţii s-ar spune împotriva acestei evidenţe. Mundanizarea instituţiei BOR, politizarea ei pănă-n măduvă, îndepărtarea de mesajul evangheliei şi a vieţii creştine adevărate, menţinerea unei atmosfere de ură şi primitivism confesional m-au determinat să iau această hotărâre cât se poate de firească. Tocmai pentru că iubesc ortodoxia şi o simt conaturală sufletului meu. Iată mesajul către PS Virgil Bercea. „Preasfinţia Voastră, În 1991 am recunoscut oficial, prin semnătură, la parohia romano-catolică din Botoşani, autoritatea Papei, fără să renunţ vreo clipă la tainele, tradiţia sau ritualul ortodoxiei. Ar fi fost inutil, stupid şi neloial. Am crezut că prezenţa mea în BOR va mişca lucrurile spre normalitate, dar acum sunt convins că acest lucru nu se va produce. Întrucât am obosit să-mi irosesc energia şi, în fond, darul lui Dumnezeu dând cu capul în ziduri de beton (asta e BOR la ora actuală) doresc sa fiu primit în episcopia greco-catolică de Oradea, pe care o păstoriţi. Îmi ajunge un simplu mesaj de încuviinţare din partea Dvs. Cât voi putea voi sluji, prin tot ce bunul Dumnezeu mi-a dăruit şi-mi va dărui, Biserica lui Cristos în comunitatea Preasfinţiei Voastre. [...] Vreau să devin, în sfârşit, nu un „bun ortodox”, ci un ortodox împăcat cu ortodoxia. Să mă simt şi eu mai „acasă” în religia mea. Dumnezeu să ne ajute, Cristian Bădiliţă” Mesajul de încuviinţare a sosit, prin urmare mă consider acceptat în episcopia greco-catolică de Oradea, sub păstorirea episcopului Virgil Bercea. Mesajul preluat de aici

Monogenes - de la Sf. Scriptură la Simbolul de credinţă

 Acest articol este partea introductivă a studiului: Răzvan Perșa, "Monogenes- de la Sfânta Scriptură la Simbolul de Credinţă", în volumul: Fundamentele biblice ale Crezului Niceo-Constantinopolitan, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2011, pp. 107-129. 

Pentru cei interesați de articolul în întregime download aici.

1. Repere Etimologice

Sintagma Μονογενής este compusă din adjectivul μόνος şi substantivul de origine verbală γένος. Adjectivul μόνος este redat în dicţionare prin termenii singurul, unicul.[1] Disputa filologică se axează pe cea de-a doua structură a sintagmei, şi anume pe substantivul de origine verbală γένος, formându-se astfel două tabere de opinii antagonice. Pe de o parte, unii cercetători susţin că termenul γένος este o formă preluată de la verbul γεννάω [2], a naşte; astfel această sintagmă poate fi tradusă prin Unicul-Născut, Singurul-Născut. Verbul γεννάω se referă doar la relaţia ontologică dintre un copil şi tatăl său, la paternitatea copilului.

Pentru desemnarea maternităţii se foloseşte exclusiv verbul τίκτω[3]. Astfel γένος arată sursa paternă a descendenţei, iar μόνος[4] arată natura descendenţei[5], unicitatea şi irepetabilitatea actului de descendenţă, înţelegându-se, astfel prin Μονογενής unicitatea naşterii sau descendenţei paterne a unui fiu sau a unei fiice.[6]

Pe de altă parte, alţi cercetători încearcă să demonstreze că γένος este o structură a verbului γίνομαι a fi, a deveni, astfel γένος însemnând categorie, fel, chip, iar prin Μονογενής s-ar înţelege Unicul de felul său, Singurul[7], punându-se accentul pe unicitate, natura acesteia pierzând orice conotaţie a descendenţei sau naşterii.[8]

Toţi cercetătorii care susţin această variantă secundară aduc ca argument primar structura morfologică Μονογεννήτος care ar corespunde verbului γεννάω cât şi explicaţiile vagi din lexiconul grecesc.[9] Însă, această variantă, în cazul în care ar fi acceptată, nu ar avea niciun suport morfologic adecvat dicţionarelor greceşti, unde nu apare şi nu este folosită de niciun autor grec[10], aceasta explicându-se prin înrudirea rădăcinii γεν a verbului γίνομαι cu rădăcina γενν a verbului γεννάω, ceea ce reprezintă substituirea lui Μονογεννήτος cu Μονογενής.

            Această prezentare a celor două tabere antagonice, în  niciun caz conclusivă, arată că prin toate dovezile morfologice şi etimologice, se poate susţine că adjectivul μόνος arată unicitatea, singularitatea, iar γένος arată derivarea sau naşterea pe filieră paternă, prin Μονογενής înţelegându-se astfel, prin dovezile lingvistic clare, naşterea unică, sau singulară.

            Totuşi, nu trebuie să aducem ca argumentare finală structura morfologică a unui cuvânt,[11] deoarece sensul plenar al acestuia este dat de uzanţa semantică a termenului folosit de către un anumit autor, contextul fiind o structură axială determinativă a sensului final. De aceea, reperele interne biblice vechi şi nou-testamentare sunt absolut necesare pentru determinarea înţelesului sintagmei Μονογενής.

2. Repere biblice vechi-testamentare

Septuaginta (LXX) transpune prin sintagma Μονογενής termenul ebraic יָחִיד (unic, singur) în Jud. 11: 34, Ps. 21(22): 21; 24(25): 16; 34(35): 17, Înţel. 7: 22. Termen care este uneori tradus şi prin adjectivul ἀγαπητός[12] (iubit), precum în  Fc.22: 2 .12. 22; Amos 8: 10; Ier. 6: 26;.

În cartea Facerii, termenul יָחִיד desemnează relaţia dintre Avraam şi Isaac, iar  traducerea grecească foloseşte termenul ἀγαπητός. Acelaşi episod este preluat de Sf. Ap. Pavel în Ep. către Ev. 11:17[13], dar aici se foloseşte termenul μονογενής. Unii cercetători biblici pleacă de la ideea următoare: este imposibil de tradus sintagma μονογενής prin Unicul-Născut deoarece Avraam a mai avut un fiu, pe Ismael; astfel, suntem obligaţi să traducem atât pasajele din Facere, cât şi pasajul din Ep. către Ev., prin termenul ἀγαπητός (cel iubit[14], sau unicul său fiu după promisiune[15]).  John Dahms demontează aceste păreri prin dovezi luate din interpretarea filoniană la pasajul din cartea Facerii, unde Filon traduce termenul יָחִיד prin μονογενής.[16] 

Ceea ce este unanim acceptat e faptul că יָחִיד desemnează relaţia dintre Avraam şi Isaac, ca relaţie între un tată şi copilul iubit, dar conotaţia cea mai importantă este unicitatea acestui copil faţă de părintele său, pregătit să jertfească lui Dumnezeu pe unicul său fiu. Această realitate tipologică a fost preluată de Biserica primară, identificând starea de jertfă a lui Isaac, cu jertfa cea nevinovată a lui Iisus, astfel Isaac, putând fi numit Μονογενής precum este numit şi Iisus.[17]

În acest sens, Sf. Irineu îl desemnează pe Isaac cu ambele atribute, atât ἀγαπητός cât şi μονογενής, comparând jertfa cea nevinovată a acestuia cu jertfa Cuvântului lui Dumnezeu:  Δικαίως δὲ καὶ ἡμεῖς, τὴν αὐτὴν τῷ Ἀβραὰμ πίστιν ἔχοντες, ἄραντες τὸν σταυρὸν ὡς καὶ Ἰσαὰκ τὸ ξύλον, ἀκολουθοῦμεν αὐτῷ. Αὐτὸς δὲ προθύμως τὸν ἴδιον μονογενῆ καὶ ἀγαπητὸν παραχωρήσας θυσίαν τῷ Θεῷ, ἵνα καὶ ὁ Θεὸς εὐδοκήσῃ ὑπὲρ τοῦ σπέρματος αὐτοῦ παντὸς τὸν ἴδιον μονογενῆ καὶ ἀγαπητὸν Υἱὸν θυσίαν παρασχεῖν εἰς λύτρωσιν ἡμετέραν.[18]

De asemenea, Sf. Grigore de Nyssa citează pasajul din Fc. 22: 2, cu ambele traduceri ale termenului ebraic λαβὲ μοι, φησί, τὸν υἱόν σου τὸν ἀγαπητόν τὸν μονογενῆ, adăugând ,, πῶς αναρρίπιζει τὴν τῆς φύσεως φλόγα πῶς ανεγείρει τὸ φίλτρον καὶ Υἱὸν ἀγαπητόν καὶ μονογενῆ καλῶν.”[19]

În Jud. 11:34[20] μονογενής, în formă substantivală, desemnează relaţia dintre Ieftae şi unica sa fiica, pe care va trebui să o sacrifice în numele promisiunii făcute lui Dumnezeu. Această semnificaţie a termenului va fi preluată şi în pasajele evangheliilor sinoptice unde se regăseşte acest termen, pasaje pe care le vom analiza la referinţele nou-testamentare.

În Psalmi, termenul μονογενής[21] este folosit în sens metaforic; nu desemnează relaţii umane, ci este corelat cu termenul ψυχή. Büchsel argumentează folosirea lui μονογενής în textul LXX ca referinţă asupra unicităţii, incomparabilităţi şi irepetabilităţii sufletului.[22] Clarificarea termenului μονογενής ca relaţie ontologică interumană este absolut nepotrivită în momentul în care se folosesc referinţe paralele din cartea Psalmilor, unde termenul nu desemnează aceasta. Singura comparaţie ar putea fi din Ps. 21, 21[23], pe care Sf. Iustin Martirul şi Filosoful îl interpretează ca psalm mesianic, echivalând înţelesul lui μονογενής din Psalm cu un înţeles hristologic: ,,Cuvintele care urmează în psalm: «Iar Tu, Doamne, nu îndepărta ajutorul Tău de la mine; ia aminte la ajutorarea mea. Smulge din sabie sufletul meu şi din laba cîinilor pe cel unul-născut al meu. Mîntuieşte-mă din gura leului şi din coarnele rinocerilor umilinţa mea», sunt de aseme­nea o învăţătură şi o profeţie a celor ce I se întîmplau şi aveau să I se întîmple Lui. După cum am aflat din Memoriile Apostolilor, v-am arătat mai înainte, că El era Unul-născut al Tatălui tuturor, Care S-a născut, în chip deosebit din El, Cuvînt şi Putere şi mai pe urmă născut om, prin Fecioara.”[24]

Ceea ce putem concluziona din dovezile semantice vechi-testamentare este faptul că:

a)    termenul יָחִיד este tradus fie prin μονογενής fie prin  ἀγαπητός sau chiar prin ambele

b)   în 7 dintre cele 11 cazuri din cărţile canonice termenul desemnează relaţia dintre unicul copil şi tatăl său, iar în rest termenul este folosit metaforic şi nu este aplicat la relaţii interpersonale sau umane.

c)    Problema rămâne încă deschisă dezbaterilor deoarece nu putem demonstra existenţa sinonimiei semantice perfecte între termenii ebraici şi traducerea lor în greacă, iar metoda revelării sensului unui termen grecesc prin cercetarea semantică a omologului său ebraic nu poate fi susţinută până la capăt.[25]

Astfel elucidarea substratului semantic al termenului trebuie continuată euristic prin dovezile interne ale Noului Testament, unde μονογενής primeşte o semnificaţie aparte.

---

[1] Henry G. Liddle, Robert Scott, Greek-English Lexicon, Harper & Brothers, Franklin Square, New York, 1883, p. 977: alone, only, solitary. one of a kind; Josheph Heanry Thayler, Greek English Lexicon of the New Testament, being Grimm's Wilke's Clavis Novi Testamenti, American Book Company, New York, 1889, p. 418; Samuel Bagster, The analytical Greek Lexicon, Consisting of an alphabetical aerangement of every occurring Inflexion of every word contained in the Greek New Testament Scriptures, with a Grammatical analysis of each word and a complete semes of paradigms, with grammatical remarks and explanations, London, p. 272; în Henry G.Liddle şi Robert Scott, Greek-English Lexicon, Harper & Brothers, New York, ediţia din anul 1846, se traduce adjectivul μόνος cu sintagma single in its kind, corelându-l cu omologul său latin unicus. Acest înţeles nu mai apare în ediţiile ulterioare ale dicţionarului.

[2] Donald Arthur Carson, Exegetical Fallacies, Baker Book House, Grand Rapids, 1984, p. 29; G.W.H. Lampe, Patristic Dictionary, Ed. Clarendon Press, Oxford, p. 881.

[3] τίκτω este prezent în textele: Mt 1: 21. 23; Lc 2: 6. 11; In. 16: 21; Gal. 4: 27; Ap. 12: 2.4, ce desemnează naşterea din mamă; γεννάω din Mt 1: 2.20; In 8: 41; 9: 34; FA 7: 8.29,  In 1: 13; 1 Cor 4: 15; Filim. 10; 1 In 2: 29, desemnează paternitatea. Pentru relaţia dintre Μονογενής şi Πρωτότοκος a se vedea J. B. Lightfoot, Saint Paul's Epistles to the Colossians and to Philemon, Kessinger Publishing, LLC, 2006.

[4] William Arndt,  F. Wilbur Gingrich, A Greek-English Lexicon of the New Testament and Other Early Christian Literature, University of Chicago Press, Chicago, 1979, p. 527, se încearcă traducerea cunântului Μονογενής prin begotten of the only one, ceea ce este absolut nefondat şi inadecvat morfologic.

[5]  Gerhard Kittel, Theological Dictionary of the New Testament (TDNT), Eerdmans, Grand Rapids, 1967, pp. 738-739.

[6] Termenul γένος este desemnat în următoarele dicţionare ca însemnând descendent, odraslă, familie, rudă, progenitură, gen, natură: Johannes E. Louw, Eugene A. Nida, Rondal B. Smith, Greek-English Lexicon Of The New Testament Based On Semantic Domains Second Edition, United Bible Societies, New York, 1989; Barclay M. Newman Jr., A Concise Greek-English Dictionary Of The New Testament, Deutsche Bibelgesellschaft United Bible Societies, Stuttgart, 1993; Henry G.Liddle, Robert Scott, Greek English Lexicon, p.532; Josheph Heanry Thayler, Greek English Lexicon, p. 235.

[7] Această traducere a fost acceptată de cele mai multe versiuni moderne ale Bibliei: RSV, NEB, NIV, GNB. În traducerea românească NTR [Noua Traducere în Limba Română, IBS, 2007], se specifică: „termenul grecesc pentru singurul este tradus adesea cu singurul născut, însă are şi sensul de singurul de un anumit fel, arătând astfel unicitatea” (p. 1365, nota. j)

[8] Balz Horst, Gerhard Schneider, Exegetical Dictionary of the New Testament (EDNT), Eerdmans Publishing,  Grand Rapids, 2004, p. 440, susţine că termenul γένος provine de la verbul γίνομαι, rădăcina γένος şi-a pierdut orice conotaţie sexuală, de descendenţă sau naştere. John V. Dahms în studiul său “The Johannine use of Monogenes Reconsidered”, NTS, vol. 29, pp. 222-232 (222) susţine contrariul arătând că γένος probează ideea de naştere sau derivare, precum se poate înţelege din termenii γέγενης, δυογενης, ευγενης, συνγηνες; precum demonstrează şi  F. Buchsel, Theological Dictionary of the New Testament, ed. Gerhard Kittel, English edition, vol. 4, Eerdmans, Grand Rapids, 1967, pp. 737-738, această idee este susţinută de toate dicţionarele greceşti menţionate mai sus arătând că verbul γίνομαι poate să posede conotaţia a naşte, a zămisli.

[9] Dale Moody, „God`s Only Sun”, Journal of Biblical Literature 72, dec. 1953, p. 213; James Hope Moulton, George Milligan, The vocabulary of the Greek Testament, Hendrickson Publishers, 1997, pp. 416-417.

[10] Brooke Foss Westcott, Epistles of St. John: The Greek Text, Kessinger Publishing, 2003, p. 171.

[11] Această abordare exagerată este susţinută de James M. Bulman, “The Only Begotten Son”, Calving Theological Journal 16, 1981, pp. 56-79.

[12] καὶ εἶπεν λαβὲ τὸν υἱόν σου τὸν ἀγαπητόν ὃν ἠγάπησας τὸν Ισαακ καὶ πορεύθητι εἰς τὴν γῆν τὴν ὑψηλὴν καὶ ἀνένεγκον αὐτὸν ἐκεῖ εἰς ὁλοκάρπωσιν ἐφ᾽ ἓν τῶν ὀρέων ὧν ἄν σοι εἴπω | i-a zis: "Ia pe fiul tău, pe Isaac, pe fiu iubit, pe care-l iubeşti, şi du-te în pământul Moria şi adu-l acolo ardere de tot pe un munte, pe care ţi-l voi arăta Eu!" (Fc. 22: 2); ὅτι φοβῇ τὸν θεὸν σὺ καὶ οὐκ ἐφείσω τοῦ υἱοῦ σου τοῦ ἀγαπητοῦ δι᾽ ἐμέ | că te temi de Dumnezeu şi n-ai cruţat nici pe fiul tău cel iubit (Fc. 22:12); κατ᾽ ἐμαυτοῦ ὤμοσα λέγει κύριος οὗ εἵνεκεν ἐποίησας τὸ ῥῆμα τοῦτο καὶ οὐκ ἐφείσω τοῦ υἱοῦ σου τοῦ ἀγαπητοῦ δι᾽ ἐμέ | juratu-M-am pe Mine însumi, zice Domnul, că de vreme ce ai făcut aceasta şi n-ai cruţat nici pe singurul tău fiu, pentru Mine (Fc. 22:16); καὶ θήσομαι αὐτὸν ὡς πένθος ἀγαπητοῦ καὶ τοὺς μετ᾽ αὐτοῦ ὡς ἡμέραν ὀδύνης | voi înteţi jalea ca pentru cel iubit şi sfârşitul va fi o zi amară (Amos 8:10); θύγατερ λαοῦ μου περίζωσαι σάκκον κατάπασαι ἐν σποδῷ πένθος ἀγαπητοῦ ποίησαι σεαυτῇ κοπετὸν οἰκτρόν ὅτι ἐξαίφνης ἥξει ταλαιπωρία ἐφ᾽ ὑμᾶς (Ier. 6:26).

[13] Πίστει προσενήνοχεν Ἀβραὰμ τὸν Ἰσαὰκ πειραζόμενος καὶ τὸν μονογενῆ προσέφερεν, ὁ τὰς ἐπαγγελίας ἀναδεξάμενος | Prin credinţă, Avraam, când a fost încercat, a adus pe Isaac. Cel ce primise făgăduinţele aducea jertfă pe fiul său unul născut! (Evr. 11:17). 

[14] Paul Winter, „Μονογενής παρα Πατρός”, Yeits. Rel. Geisttesgeschichte, 5, 1953, p. 338 şi urm.

[15] J. A. Fitzmyer, “Monogenēs”, în Exegetical Dictionary of the NT, vol. 2, edited by Horst Balz and Gerhard Schneider, Eerdmans, Grand Rapids, 1981, p. 439.

[16] John V. Dahms, “The Johannine use of Monogenes Reconsidered”, pp. 223-224.

[17] John Breck,  Puterea Cuvântului în Biserica dreptmăritoare, EIBMOR, Bucureşti, 1999, p. 213

[18] Sf. Irineu, Adversus Haeresis IV,  P.G., vol. 7, col. 985-986

[19] Sf. Grigore de Nyssa, De deitate Filii et Spiritus Sancti, P.G. vol. 46, col.568.

[20] καὶ ἦλθεν Ιεφθαε εἰς Μασσηφα εἰς τὸν οἶκον αὐτοῦ καὶ ἰδοὺ ἡ θυγάτηρ αὐτοῦ ἐξεπορεύετο εἰς ἀπάντησιν αὐτοῦ ἐν τυμπάνοις καὶ χοροῖς καὶ αὕτη μονογενὴς αὐτῷ ἀγαπητή καὶ οὐκ ἔστιν αὐτῷ πλὴν αὐτῆς υἱὸς ἢ θυγάτηρ | a venit Ieftae în Maspha la casa sa şi iată fiica sa i-a ieşit în întâmpinare cu timpane şi jocuri; aceasta era singurul.născut  copil al lui, căci el nu mai avea nici băieţi, nici fete. (Jud. 11:34);

[21] ἐπίβλεψον ἐπ᾽ ἐμὲ καὶ ἐλέησόν με ὅτι μονογενὴς καὶ πτωχός εἰμι ἐγώ Ps. 24(25):16; κύριε πότε ἐπόψῃ ἀποκατάστησον τὴν ψυχήν μου ἀπὸ τῆς κακουργίας αὐτῶν ἀπὸ λεόντων τὴν μονογενῆ μου Ps. 34(35):17; ὁ θεὸς κατοικίζει μονοτρόπους ἐν οἴκῳ ἐξάγων πεπεδημένους ἐν ἀνδρείᾳ ὁμοίως τοὺς παραπικραίνοντας τοὺς κατοικοῦντας ἐν τάφοις Ps 67:7.

[22] F. Büchsel, Theological Dictionary of the New Testament, pp.738-739.

[23] ῥῦσαι ἀπὸ ῥομφαίας τὴν ψυχήν μου καὶ ἐκ χειρὸς κυνὸς τὴν μονογενῆ μου (Ps. 21:21).

[24]  Sf. Iustin Martirul şi Filosoful,  Dialogul cu Iudeul Trifon, col. PSB vol.2, trad., introd., note şi indice de  Teodor Bodogae, Olimp Căciulă, Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1980, p. 216.

[25] L. Strachan, The Philology of the Greek Bible, Hodder and Stoughton, London, 1908, pp. 88-89; Johan Lust, Introduction to A Greek-English Lexicon of the Septuagint, Deutsche Bibelgesellschaft, Stuttgart, 2003, pp. xviii-xix.