Debate Daniel B. Wallace și Bart D. Ehrman

Până la urmă, inevitabilul s-a produs. Cei mai mari cercetători pe critică textuală s-au întâlnit la începutul acestei luni într-o dezbatere. Știrea era anunțată de ceva timp, iar noi așteptam să fim, cel puțin, video-spectatori. La debate au participat peste 1500 de oameni, de la atei, agnostici, musulmani, mormoni, până la creștini. Dezbaterea va putea fi procurată în curând de pe site-ul http://www.friendsofcsntm.com/smudebate/. Până atunci puteți vedea un review al acestei dezbateri pe site-ul http://www.csntm.org/

Lc. 1:28 Bucură-te cea plină de dar sau cea plină de har?

Versetul 28 din primul capitol al Evangheliei după Luca ridică două probleme la care vom încerca să identificăm un răspuns. Aceste probleme, chiar dacă pentru unii pot fi incomode, cel puțin in faza lor prematură, sunt extrem de importante pentru determinarea înțelesului versetului propus spre analiză. 

1. Prima problemă, cea de factură critico-textuală, încearcă să identifice posibilele lecțiuni diferite, să recunoască ceea ce s-a spus și ceea ce nu s-a spus în textul biblic din manuscrisele păstrate. 

2. A doua problemă, de factură traductologică, încearcă să identifice posibilele surse traductologice ale edițiilor biblice românești, dar în primul rând, formularea răspunsului la această problemă încearcă să ofere câteva nuanțe semantice și chiar teologice la acest verset. 

1. O problemă clară pentru critica textuală și imlicit pentru textul biblic, problemă identificată și în alte articole de pe acest blog, este echivalarea unor pasaje comune și întregirea unui verset printr-un alt verset existent. Există două tradiții textuale pentru acest verset. Prima este reprezentată de către manuscrise precum: Codex Sinaiticus (sec. IV), Codex Vaticanus (sec. IV), codex L (sec. VII) și multe altele, precum și de către Sf. Părinți: Grigore de Nyssa, Serapion, Epifanie al Salaminei, Ioan Damaschin etc. A doua tradiție textuală este reprezentată de manuscrise începând din sec. al V-lea: Codex Alexandrinus, Codex Epraemi rescriptus, Codex Bezae etc. Prima tradiție textuală atestă un text mai scurt: καὶ εἰσελθὼν πρὸς αὐτὴν εἶπεν· χαῖρε, κεχαριτωμένη, ὁ κύριος μετὰ σοῦ. A doua tradiție de text aduce un adaos preluat din v. 42 al aceluiași capitol: Καὶ εἰσελθὼν ὁ ἄγγελος πρὸς αὐτὴν εἶπεν, Χαῖρε, κεχαριτωμένη· ὁ κύριος μετὰ σοῦ, εὐλογημένη σὺ ἐν γυναιξίν.Unele lecționare adaugă întregul verset 42 la versetul 28. Aplicând regula criticii textuale prin care un verset mai scurt este probabil mai vechi decât unul mai lung, sau decât unul la care se poate identifica posibila adăugire, vom concluziona că salutarea îngerului Gavriil nu conținea cuvintele: Binecuvântată ești tu între femei, cuvintele aparținând Elisabetei și nu îngerului. Cu toate acestea răspunsul la problema următoare va arăta de ce nu mai era necesar să se fi declarat aceste cuvinte, ele fiind incluse în adresarea îngerului. 

2. Traducerile românești, merg pe cea de-a doua tradiție textuală, cea cu adaos. Astfel, vom reda traducerile în perspectivă diacronică, urmărind identificarea posibilelor influențe din alte limbi.Vom nota cu culoarea roșie ceea ce s-a schimbat de la o ediție la alta.

Biblia București 1688: Şi intrând către ea îngerul zise: Bucură-te cea plină de dar, Domnul e cu tine; blagoslovită  tu între muieri.

Biblia Vulgata 1760: Şi intrând îngerul către ea, au zis: Bucură-te, cea plină de dar, Domnul e cu tine! Blagoslovită  ești tu între muieri.

 

Biblia Blaj 1795: Şi intrând îngerul către dânsa, au zis: Bucură-te, ceea ce ești plină de dar, Domnul e cu tine! Blagoslovită  ești tu între muieri.

Noul Testament 1818:Şi intrând Îngerul la dânsa, a zis: Bucură-te ceea ce eşti plină de dar, Domnul este cu tine; blagoslovită eşti tu între femei. 

Biblia Sinodală 1914: Şi intrând Îngerul la dânsa, a zis: Bucură-te ceea ce eşti plină de dar, Domnul este cu tine; binecuvântată eşti tu între femei. 

Biblia Cornilescu 1921: Îngerul a intrat la ea, şi a zis: ,,Plecăciune, ţie, căreia ţi s'a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvîntată eşti tu între femei!``

Biblia Galaction 1939:  Şi intrând Îngerul la ea, a grăit: Bucură-te, ceea ce eşti plină de dar, Domnul este cu tine; binecuvântată eşti tu între femei. 

Biblia Ed. Sinodală 1988: Şi intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei.

Biblia Bartolomeu Anania 2001:Şi intrând îngerul la dânsa, i-a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei.

Problema traductologică este sintagma: ceea ce eşti plină de dar sau de har Dacă ne uităm și la traducerea latină a textului grecesc vom fi surprinși că versiunile românești se pretează mai mult pe această traducere decât pe textul grecesc: Et ingressus angelus ad eam dixit: Ave gratia plena: Dominus tecum: benedicta tu in mulieribus. Privind periplul traductologic românesc vedem că  sintagma cea plină de dar s-a transformat în ceea ce eşti plină de har. Cu toate că unele traduceri redau cuvintele îngerului ca pe un simplu salut, textul grecesc implică mult mai mult decât un simplu salut, având în vedere structura întregului pasaj. Mesajul îngerului începe cu un imperativ prin care o cheamă pe Fecioara Maria la o acțiune (χαιρω), cea de a se bucura, a se veseli, arătând după aceasta și care este motivul pentru jubilație, dar poate fi redat și ca o întâmpinare. Formula latină gratia plena nu este echivalentă cu verbul grecesc κεχαριτωμένη. Această formulă gratia plena poate fi o traducere, dar nu a acestui pasaj. Sintagma o putem  găsi în alte două pasaje nou-testamentare: πλήρης χάριτος καὶ ἀληθείας. (plin de har și de adevăr Ioan 1:14) și Στέφανος δὲ πλήρης χάριτος καὶ δυνάμεως (Ștefan, plin de har și de putere Fapte 6:8). În acest pasaj însă avem un verb și nu o construcție. Verbul χαριτόω, provenit de la substantivul χαρις, χαριτος-har (pentru "dar" se folosește cuvântul δωρον) și este folosit doar de două ori în Noul Testament, prima dată în acest pasaj, iar a doua oară în Ep. către Efeseni, cap. 1, v. 6. Verbele terminate în όω sunt verbe cauzative (cf. H.Smyth, Greek Grammar, p. 245) și indică răsfrângerea acțiunii asupra cuiva, o acțiune care are efect asupra unui lucru sau asupra unei persoane. Traducerile românești redau verbul acesta prin prezent cu toate că forma lui este de participiu perfect passiv. Perfectul arată că ațiunea este anterioară desfășurării acținuii prezente, iar aici avem un tip de perfect numit perfect intensiv (Cf. D. Wallace, Greek Grammar beyond Basic, p. 623), care arată o acțiune finalizată în trecut care are repercusiuni asupra prezentului, iar pasivul arată că acțiunea a fost realizată de Dumnezeu asupra Fecioarei Maria. Bunavestire și zămislirea Fiului lui Dumnezeu reprezintă o consecință a stării sale de har primit de la Dumnezeu, iar nu precum sunsțin unele comentarii (a se vedea R.Brown și Fitzmayer și replicile aduse acestora) o viitoare stare de har dăruită prin zămislirea lui Iisus, stare străină condiției Fecioarei, care este privită ca intrument al elecției divine. Starea de har în care se afla Fecioara Maria va fi desăvârșită de zămislirea lui Iisus, dar această stare de har este o stare inițială în care Fecioara se afla înaintea Buneivestiri, și care va fi desăvârșită după aceasta. Dar această stare de har nu trebuie plasată, prin imaculata concepție, înainte de nașterea Fecioarei Maria, ci este o stare dobândită de Fecioara Maria. Valoarea intensivă a lui κεχαριτωμένη (acțiune finalizată în trecut care are repercusiuni asupra prezentului) este întărită de cuvintele îngerului, prin concluzionarea, deci Domnul este cu tine. 

Traducerea propusă ar fi: Bucură-te, ceea ce cu har ai fost dăruită, Domnul [este] cu tine.

Romani 13:9 sau despre pentalogul românesc

Critica textuală, mai ales în varianta românească, are, față de expunerea ei în alte limbi, o menire dublă: prima este redată de către comunitatea academică mondială, cea de restaurare a textului biblic prin cele trei surse manuscrise biblice vechi, traduceri vechi și citări patristice, iar a doua este de a identifica anumitele erori ale textului din română, prin compararea surselor, edițiilor, adaptărilor, diortosirilor, dar mai ales a confesionalizărilor.  Scopul celor două coordonate este, dacă pot să folosesc o sintagmă ajunsă celebră după susținerea unei excelente teze de doctorat, de a ajunge la o simultaneitate inclusivă. Prima coordonată se lasă încă așteptată în spațiul academic românesc, cu câteva excepții, iar a doua este rugată să nu o excludă pe prima, cu câteva excepții. 

Edițiile românești se laudă de multe ori cu surse grecești bizantine, sau mai nou, ceea ce este de apreciat, cu surse critice precum Nestle Aland 27 sau UBS 3. Când mergi însă la textul grec, atât în variantă bizantină cât și în varianta Nestle Aland, bazată pe manuscrisele biblice, afli cu stupoare că traducătorii noștri au preferat de multe ori varianta latină decât resursele grecești. Să dăm un exemplu ca să nu generalizăm, acest exemplu nu schimbă cu nimic structura de idei sau cea argumentativă a textului, ci ne descoperă, de multe ori resursele traducătorului:

În Romani 13:9, Sf. Pavel enumeră patru dintre porunci: Textul atât în varianta Nestle Aland cât și în variantă bizantină arată așa: τὸ γὰρ οὐ μοιχεύσεις, οὐ φονεύσεις, οὐ κλέψεις, οὐκ ἐπιθυμήσεις, καὶ εἴ τις ἑτέρα ἐντολή, ἐν τῷ λόγῳ τούτῳ ἀνακεφαλαιοῦται [ἐν τῷ]· ἀγαπήσεις τὸν πλησίον σου ὡς σεαυτόν.

Traducerea ar fi: De fapt [porunca]: ,,Nu vei desfrâna, nu vei ucide, nu vei fura, nu vei pofti, şi dacă ar fi altă poruncă, este cuprinsă în cuvântul aceasta: ,,Vei iubi pe aproapele tău ca pe tine însuţi. 

Traducerile românești, care probabil preiau textul latin prezintă un pentalog. Textul latin din Vulgata este: Nam: Non adultabis: non occides: non furaberis: non falsum testimonium dices: non concupisces: et si quod est aliud mandatum, in hoc verbo instauratur: diliges proximum tuum sicut teipsum.  Această variantă introduce încă o poruncă non falsum testimonium dices: nu vei mărturisi strâmb. Acest text se regăsește în toate edițiile românești după cum urmează:

Biblia București 1688: Pentru că ceaea ce zice: Nu preacurvi, nu omorî, nu fura, nu mărturisi minicuni, nu pohti, și oricare altă poruncă, întru acest cuvînt să adună întru: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine.

Biblia Blaj 1795:  Pentru că aceasta: Să nu curveşti, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, să nu pofteşti, şi ori care altă poruncă, să cuprinde întru acest cuvânt : Să iubeşti pre deaproapele tău ca însuţi pre tine.

Noul Testament 1818: Pentru că aceea, adică, să nu curveşti, să nu ucizi, să nu furi, să nu fii mărturie mincinoasă, să nu pofteşti, şi ori care altă poruncă, întru acest cuvânt se cuprinde: Adică, să iubeşti pre vecinul tău ca însuţi pre tine.

 Într-adevăr, există un manuscris foarte important care atestă varianta: ψευδομαρυρεσει să nu mărturisești strâmb, acesta fiind Codex Sinaiticus, dar este puțin probabil ca edițiile românești să îl fi folosit deoarece până la aceste ediții Codex Sinaiticus nu era încă descoperit. (doar în 1845). Există câteva lecționare care mai au această variantă, dar textul bizantin, textul folosit cu preponderență în spațiul eclesial ortodox nu are această variantă, cf. ediției lui Robinson: The NT in Original Greek.

Biblia Sinodală 1914: Pentru aceea: Să nu curvești; să nu ucizi; să nu furi; să nu fii mărturie mincinoasă; să nu pofteşti, şi orice altă poruncă  în acest cuvânt se cuprinde : Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.

Biblia Cornilescu 1921: De fapt: ,,Să nu preacurveşti, să nu furi, să nu faci nici o mărturisire mincinoasă, să nu pofteşti``, şi orice altă poruncă mai poate fi, se cuprind în porunca aceasta: ,,Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.`` Cornilescu aduce o altă variantă fără niciun suport grecesc sau latinesc, lăsând afară o poruncă: să nu ucizi.

Ediția Sf. Sinod 1988:Pentru că (poruncile): Să nu săvârşeşti adulter; să nu ucizi; să nu furi; să nu mărturiseşti strâmb; să nu pofteşti... şi orice altă poruncă ar mai fi se cuprind în acest cuvânt: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.

Chiar și Biblia Bartolomeu, care atestă în prefață folosirea ediției lui Nestle Aland: Pentru ca porunca: sa nu savârsesti adulter; sa nu ucizi; sa nu furi; sa nu marturisesti strâmb; sa nu poftesti si oricare alta se cuprind în acest cuvânt, adica: sa-l iubesti pe aproapele tau ca pe tine însuti.

Problema traducerilor românești nu este că s-au folosit de o versiune a textului grecesc, ci că nu s-au folosit de una, iar dacă s-au folosit acele manuscrise au fost de rang inferior. Se impune, deci ca în acest secol să începem să realizăm ediții cu adevărat critice ale traducerilor românești (o atitudine salutară în acest sens este Monumenta Linguae Dacoromanorum) dar cu un aparat critic mult mai bine structurat care să nu depășească un volum, ex: edițiile bilingve de la Deutsche Bibelgesellschaft și UBS. Stabilirea unui text grecesc de la care ar trebui să pornească o viitoare traducere este absolut necesară. Ignorarea acestui fapt reprezintă desconsiderarea muncii a sute de bibliști care s-au aplecat asupra restaurării textului biblic.

Eugen Munteanu si H.R. Patapievici